Pentru a descarca referate trebuie sa fii membru eCursuri.ro
Intra in contul tau sau inregistreaza-te GRATUIT (dreapta sus)
Alta matematica
Nichita Stănescu este unul dintre cei mai mari creatori de litertură ai României. Născut la Ploieşti într-o familie de intelectuali, urmează liceul din localitatea natală pentru ca mai apoi să termine Facultatea de Filozofie din Bucureşti. Debutează editorial cu volumul de poezii “Sensul iubirii” în 1960 prin intermediul căruia reuşeşte să realizeze o spectaculoasă mitologizare a lumii. În această primă instanţă a desăvârşirii sale ca poet raportul dintre eul liric şi lume este perceput senzorial, sensul iubirii devenind chiar sensul lumii, poezia oglindind universul sufletului şi are ca principal atu sacralizarea.
În primul rând titlul acestei poezii are o semnificaţie profundă. Din start poetul desluşeşte faptul că nu este vorba de matematica pe care fiecare dintre noi o cunoaşte (mai mult sau mai puţin); se observă dorinţa eului liric de a arăta şi un alt mod în care se poate vedea lumea. Matematica este percepută ca o unealtă vitală pentru fiecare persoană, prin intermediul ei lumea îşi trăieşte destinul, s-ar putea spune că ea are un rol de interfaţă a fiinţei umane cu tot ceea ce există în jur. O astfel de matematică, rigidă în formele ei definitorii, trebuie schimbată, din punctul de vedere al poetului. Lumea are nevoie de elemente abstracte pentru a simţii cu adevărat viaţa. Iubirea trebuie aşezată sub semnul unui postulat ce trebuie protejat prin intermediul unei abordări cognitiv-senzoriale profund sentimentale. Eul liric doreşte schimbarea perspectivei în care se află şi o dată cu aceasta aduce argumente perfect valabile în matematica sa, dar şi contraargumente în defavoarea matematicii pe care fiecare dintre noi o aplicăm voluntar sau neintenţionat propriei noastre existenţe. Consider că Nichita Stănescu nu doreşte să imprime cititorului propria sa matematică, ci mai degrabă instigă spititul uman din fiecare în a-şi schimba tactica prin care el există ca elemente staţionar sau dinamic. Prin titlul poeziei se doreşte o revoltă a noastră împotriva matematicii absurde în care trăim; noi suntem capabili în a ne crea un sistem propriu prin care putem sesiza lumea, adică o altă matematică perfect mulată construcţiei noastre spirituale, sentimentale sau care ţine de esenţă.
Prima strofă este un fel de pledoarie a titlului. Eul liric ne desluşeşte îngustele cărări ale matematicii în care existăm, în care trăim clipele. Sunt aduse drept argumente adevăruri care din păcate nu se situează pe aceeaşi lungime de undă cu propria noastră fiinţă(“Noi ştim că unu ori unu fac unu,/ dar un inorog ori o pară/ nu ştim cât face”). Îm acest moment al poeziei apar elementele dintre cele mai distincte, aparţinând unor domenii foarte diverse ale vieţii reale şi imaginare, am putea spune, sau ale compoziţiei artistice dacă este să ne referim la speciile genurilor literare. Spre exemplu „inorogul” (dealtfel numit şi licorn sau unicorn), este un animal mitologic, fiind reperezentat de un cal alb ce are un corn în mijlocul frunţii căruia i se atribuie puteri miraculoase precum purificarea trupului sau izvor de viaţă. Această nouă matematică stabileşte fără nici un semn de îndoială o relaţie logică, ce-i drept neobişnuită, dar validă, deoarece este propria matematică. În ea se pot înmulţii inorogii cu perele, însă în cea în care trăiesc majoritatea oamenilor o astfel de înmulţire este considerată ca o aberaţie. O altă asociere inedită a cuvintelor se găseşte într-o puternică imagine sugestivă reprezentată de un nor şi o corabie; de această dată este vorba despre scădere. Norii în infinitatea lor pe cer pot reprezenta o mare prin care se poate ajunge la propria tabelă matematică, compatibilă destinului eului liric. Corabia poate reprezenta o necunoscută, o eroare ce a avut loc în matematica rigidă în care poetul s-a simţit captiv, o imperfecţiune ce s-a născut prin geneza propriului corp în care se desfăşoară. Această corabie poate fi calea spre adevărata întâlnire cu sinele, ea putând fi reprezentată foatre simplu la nivel senzorial printr-un gând. Acesta este şi motivul pentru care se discută despre o scădere, fără corabie nu poţi cutreiera marea, fără gând tu se poate zămisli ideea. Când veni vorba despre împărţire, Nichita Stănescu preia două elemente oarecum asemănătoare prin modul în care se priveşte literatura populară, balada în principal. Matematica clasică nu permite această împărţire, însă am putea spune că matematica relativă a poetului poate şi chiar este în stare să prezică rezultatul. Aceste două elemente (muntele şi capra) duc gândul mai repede sau mai târziu(în funcţie de persoană) la “Mioriţa” în care exista un raport de afinitate între ele, deci rezultatul acestei operaţii de împărţire poate fi considerat perfecţiunea, nonfigurativul ne mai având loc în această operaţie deoarece nu mai există, rezultatul este sublim prin geneza comună a argumentelor.
Pentru a descarca referate trebuie sa fii membru eCursuri.ro
Intra in contul tau sau inregistreaza-te GRATUIT (dreapta sus)
0 comentarii
Adauga comentariu
Pentru a adauga comentarii trebuie sa fii membru eCursuri.ro
Intra in contul tau sau inregistreaza-te GRATUIT (dreapta sus)
