Pentru a descarca referate trebuie sa fii membru eCursuri.ro
Intra in contul tau sau inregistreaza-te GRATUIT (dreapta sus)
Aparatul digestiv
Preocuparile omului legate de alimentatie sunt tot atât de vechi ca si existenta sa. Modurile în care s-au manifestat aceste preocupari au fost foarte diferite, în raport cu perioadele istorice de dezvoltare. Ceea ce a ramas permanent este necesitatea alimentatiei: “mâncam ca sa traim”.
Multiplicate prin creativitatea omului, sursele de alimente au devenit din ce în ce mai bogate, sortimentele din ce în ce mai variate. Cu toate aceste cuceriri, omul epocii contemporane este departe de a fi rezolvat problemele legate de alimentatie.
Exista, în etapa actuala, pe plan mondial în domeniul alimentar, doua situatii contrarii:
subalimentatia cronica din tarile subdezvoltate, urmata de cortegiul bolilor specifice denutritiei;
supraalimentatia în tarile intens industrializate si dezvoltate economic, urmata de asemenea de cortegiul bolilor caracteristice acestei situatii: afectiuni degenerative, cardiovasculare, obezitate, diabet etc.
1.Aparatul digestiv si fiziologia acestuia:
Pentru a putea întelege mai bine cauzele si evolutia bolilor generate de nefunctionarea aparatului digestiv sau ale functiilor acestuia este necesar un studiu al acestui aparat.
Aparatul digestiv este alcatuit din tubul digestiv si glandele anexe.
1.1.Tubul digestiv
Tubul digestiv sau canalul alimentar este alcatuit din mai multe segmente:
cavitatea bucala, faringele, esofagul, stomacul, intestinul subtire si intestinul gros. Aceste segmente se înlantuie sub forma unui tub continuu de calibru diferit, începând de la orificiul bucal, pe unde patrund alimentele, pâna la orificiul anal, prin care sunt eliminate reziduurile.
În drumul sau de la orificiul bucal pâna la orificiul anal, tubul digestiv strabate craniul visceral, gâtul, toracele (mediastinul), cavitatea abdominala, marele si micul bazin. Cea mai mare parte a tubului digestiv se gaseste în cavitatea abdominala, care este delimitata în partea superioara de muschiul diafragm, iar în cea inferioara comunica cu cavitatea pelviana, de unde si denumirea de cavitate abdominopelviana.
Peretii diferitelor segmente ale tubului digestiv sunt alcatuiti din patru straturi sau tunici, care de la interior pre exterior sunt: tunica interna sau mucoasa, tunica submucoasa, tunica musculara si tunica externa. Structura acestor tunici difera de la un segment la altul, fiind adaptata functiilor de masticatie, deglutitie, digestie, absortie si expulsie.
Tunica interna sau mucoasa este alcatuita dintr-un epiteliu si un corion. Epiteliul , de tip pavimentos startificat la nivelul cavitatii bucale, a faringelui, esofagului si canalului anal, este de tip cilindric unistratificat în restul tubului digestiv. Corionul se compune dintr-un tesut conjunctiv lax în care se gasesc vase sanguine, fibre nervoase si glande. Asadar, în segmentele care se gasesc deasupra diafragmului, epiteliul este adaptat functiilor de masticatie si deglutitie, iar în cele subdiafragmatice acesta este adaptat functiilor de secretie si absortie.
Tunica submucoasa este formata din tesut conjunctiv lax în care se gasesc numeroase vase si formatiuni nervoase, iar în unele segmente si glande structura submucoasei înlesneste alunecarea mucoasei pe tunica musculara în raport cu miscarile care au loc în timpul contractiei tunicii musculare. La nivelul esofagului, stomacului, intestinului subtire si intestinului gros, tunica submucoasa este despartita de tunica mucoasa printr-o patura subtire de tesut muscular format din fibre dispuse într-un strat intern circular si un strat extern longitudinal, care poarta numele de musculatura mucoasei. Contractia acestui strat face ca mucoasa sa prezinte niste cute denumite plici, diferite de la un segment la altul.
Tunica musculara este alcatuita din tesut muscular striat la nivelul peretilor cavitatii bucale, faringelui si partii superioare a esofagului si din tesut muscular neted în restul tubului digestiv. Tesutul muscular este dispus în doua straturi: unul intern circular si altul extern longitudinal. Între cele doua straturi se afla tesut conjunctiv lax, vase sanguine si limfatice, precum si formatiuni nervoase. La nivelul intestinului gros, fibrele longitudinale sunt dispuse în forma de benzi, numite tenii. De asemenea, în anumite zone fibrele circulare se condenseaza, formând sfinctere.
Tunica externa de la nivelul portiunii supradiafragmatice a tubului digestiv si a canalului anal este constituita din tesut conjunctiv lax si poarta numele de adventice. La nivelul stomacului, al intestinului subtire si al intestinului gros, tunica externa este alcatuita din seroasa peritoneala, de unde si denumirea ei de tunica seroasa. Ea este formata dintr-un mezoteliu cu celule turtite, asezate pe un tesut conjunctiv dens.
1.2.Glandele anexe
În tubul digestiv se gasesc numeroase glande, unele în peretii sai, altele constituind organe glandulare anexe. Glandele din peretii tubului digestiv sunt raspândite îndeosebi în tunica mucoasa si în unele segmente (esofag si duoden), acestea patrund pâna în tunica submucoasa. Glandele mari dinafara peretilor tubului digestiv, numite glande anexe, comunica cu cavitatea segmentului digestiv respectiv prin conducte excretoare. În aceasta categorie intra glandele salivare, ficatul si pancreasul.
1.3.Fiziologia aparatului digestiv
Aparatul digestiv are ca functie principala digestia si absortia substantelor alimentare, deci joaca un rol esential în nutritia organismului.
Prin digestie întelegem totalitatea transformarilor fizice si chimice pe care le sufera alimentele în diferitele segmente ale tubului digestiv. Ca urmare a acestor transformari, moleculele complexe, insolubile ale diferitelor substante nutritive din alimente (glucide, lipide, protide) sunt descompuse în molecule simple, solubile, care pot trece din tubul digestiv (mediul extern) în sânge sau limfa (mediul intern). În procesul de digestieintervin enzimele secretate de glandele din mucoasa tubului digestiv si de glandele anexe ale acestuia. Digestia se produce numai în acele segmente ale tubului digestiv în care se secreta enzime specifice, si anume în cavitatea bucala (digestia bucala), în stomac (digestia gastrica), si în intestinul subtire (digestia intestinala).
Prin absortie se întelege trecerea substantelor nutritive din lumenul intestinal în sânge si limfa. Procesul de absortie are loc pe toata întinderea tubului digestiv, dar organul principal specializat pentru aceasta functie este intestinul subtire.
Alaturi de aparatul respirator si circulator, aparatul digestiv asigura organismului materialul necesar functiilor vitale, acopera pierderile energetice, înlocuieste materialul uzat si procura elementele necesare dezvoltarii organismului.
2.Necesitatea unei alimentatii echilibrate si complete :
2.1.Alimentele si soarta lor în organism :
Bataile inimii, digestia, urcatul unei scari, scrisul unei scrisori, mentinerea constanta a temperaturii corpului si orice activitate se desfasoara cu un consum de energie. Aceasta energie provine din alimente si este valorificata si transformata în organism potrivit necesitatilor. Sub marea lor diversitate, alimentele sunt combinatii a trei substante nutritive complexe, numite substante nutritive sau nutrimente: glucidele (zaharurile), protidele (albuminele) si lipidele (grasimile). Acestea, la rândul lor, sunt compuse din combinatii chimice mai simple ca: glucoza, zahar cu 6 atomi de carbon, acizi aminati, constituenti de baza ai protidelor si, în sfârsit, acizi grasi si glicerina, care intra în compozitia lipidelor.
Orice aliment natural este compus din doua sau trei asemenea substnte nutritive. Astfel, pâanea este compusa din glucide (amidon) si protide (gluten), laptle din glucide (lactoza), protide (cazeina) si lipide (unt), carnea din proteide si lipide. Unele alimente preparate industrial contin substante nutritive în stare pura: zaharul este compus din 100% glucide, iar uleiul din aproape 100% lipide. Nici un aliment natural sau industrial nu contine însa 100% protide. Praful de lapte este din acest punct de vedere cel mai bogat, desi contine numai 30-40% protide.
Rolul nutrimentelor în organism este diferit. Glucidele si lipidele sunt folosite ca sursa de energie propriu-zisa, fiind deci substante cu rol energetic. Spre deosebire de acestea, protidele au rolul de a repara uzura continua a tesuturilor care compun organismul, adica au un rol plastic. Este de la sine înteles ca hrana trebuie sa aduca organismului tot atâta energie, cât consuma acesta. Când hrana este sub necesitati, organismul, spre deosebire de o masina în criza de combustibil, nu se opreste. Oprirea “masinii umane” este incompatibila cu viata. În aceste conditii, organismul îsi mentine numeroasele functii, suplinind hrana cu propriile lui rezerve de combustibil, care sunt grasimile acumulate în corpul nostru. Când si acestea au fost consumate urmeaza sa fie arse propriile tesuturi. În acest din urma caz, însa, organismul îsi încetineste “ritmul vital”; flacara arde mai încet, pâlpâind, în scopul economisirii unui combustibil scump si pe sfârsite. De aceea semnele cele mai izbitoare ale insuficientei ratiei alimentare sunt pe de o parte slabirea în greutate si pe de alta oboseala si scaderea puterii de munca.
La polul opus acestei situatii, când hrana este prea bogata, organismul începe a raspândi combustibilul suplimentar: flacara cu care comparam viata arde mai viu. Daca ratia alimentara continua sa depaseasca cheltuielile în energie ale organismului, atunci acesta începe sa faca rezerve si stocheaza sub forma de grasime excedentul de hrana, ceea ce se traduce prin îngrasare.
Se desprinde deci ideea ca exista, în ceea ce priveste hrana, un optim cantitativ care corespunde, cu precizie aproape matematica, cheltuielilor organismului.
Pentru a-si îndeplini rolurile, hrana sufera o serie de transformari, pe care le grupam în doua etape: digestia, adica prefacerile suferite de alimente în tubul digestiv; metabolismul, adica transformarile suferite de substantele nutritive, dupa ce au fost absorbite din tubul digestivsi pâna la încorporarea lor în propriile noastre tesuturi sau pâna la arderea lor si eliminarea resturilor nefolositoare rezultate din aceasta ardere.
Progresele facutecu ajutorul radioizotopilor ne dau o imagine destul de exacta asupra acestor transformari. Glucoza, acizii aminati, acizii grasi si glicerina nu mai pastreaza nimic din specificul alimentului din care au provenit. Fie ca rezulta din protidele din carne, fie din protidele din brânza, aminoacizii, de exemplu, nu mai pot fi identificati dupa alimentul care i-a eliberat. Ei se vor absorbi treptat, prin peretii intestinului subtire, în urmatoarele 6-10 ore dupa masa. Dupa trecerea acestor substante în sânge si limfa începe metabolismul propriu-zis.
Produsele digestiei vor circula în ceea ce se numeste mediu intern. Spre deosebire de protozoare, organisme primitive care depind exclusiv de compozitia mediului extern în care traiesc, fiintele evoluate si-au creat propriul lor mediu. Acesta este mediul intern, contituit de sânge, limfa si lichidul interstitial, care scalda fiecare celula a organismului. Celulele retrag din mediul intern cantitatea necesara potrivit activitatii si necesitatilor lor energetice proprii. Astfel, muschii, în cursul unui effort, vor primi mai mult sânge, deci oxigen, glucoza si acizi grasi, decât primeau în cursul repausului.
Metabolismul cuprinde, în mare, un dublu curent: unul duce la acumularea substantelor rezultate din digestie în propriile tesuturi ale organismului, iar celalalt curent, de sens contrar duce la descompunerea unei parti din rezervele organismului, în scopul eliminarii energiei necesare functiilor vegetative si ale vietii de relatie. Între aceste doua curente exista, în conditii normale, un echilibru perfect, care se traduce în mare prin constanta greuta-ii organismului si a volumului fiecarui organ component. Trebuie sa ne închipuim acest dublu curentmetabolic ca fiind prezent în fiecare celula a corpului.
În concluzie, organismul cunoaste o continua reînnoire a fiecarei molecule constituente. S-a spus cu drept cuvânt ca nici una din miliardele de celule ale corpului nu are vârsta individului respectiv (cu exceptia anumitor celule nervoase); ele se reînnoiesc mereu.
Eliberarea energiei necesare din materialul nutritiv brut absorbit din tubul digestiv se obtine gratie unui ”motor metabolic” constituit din ansamblul fermentilor (enzimelor) din tesuturi. Orice celula are un asa-numit “echipament enzimatic”, cu ajutorul caruia descompune substantele nutritive si le recompune sub forma de molecule proprii refacerii uzurii tisulare.
În mare, extragerea energiei continute în materialul nutritiv consta dintr-o oxidare cu ajutorul oxigenului atmosferic a produselor rezultate din digestie. Aceasta oxidare se deosebeste de o simpla ardere numai prin ritmul reactiei. Este usor de înteles ca o oxidare brusca a carbonului si hidrogenului continut în acizii grasi sau în glucoza ar fi incompatibila cu materia vie, deoarece s-ar însoti de o eliberare prea mare, exploziva, de energie care ar distruge tesutul viu. S-a demonstrat experimental ca descompunerea materialului nutritiv poate avea loc si în afara organismului la temperatura corpului omenesc (37°), dar necesita în acest caz o aciditate atât de puternica a mediului, încât este incompatibila cu viata. În aceste conditii, descompunerea are loc abia dupa câteva luni de mentinere a moleculelor nutritive în conditiile mentionate. Acelasi proces se poate se poate desfasura în eprubeta la fel de repede ca în organism, dar necesita în acest caz o temperatura de peste 100° si o presiune si aciditate, de asemenea, incompatibile cu viata.
Ajungem, asadar, sa întelegem rostul enzimelor tisulare: ele mijlocesc printr-un proces catalitic reactiile de descompunere a glucozei, aminoacizilor si acizilor grasi adusi cu hrana, facând posibila eliberarea treptata, totusi relativ rapida, a energiei continuta în ele, printr-o oxidare ce are loc în conditii de mediu, presiune si temperatura compatibile cu viata celulara. În constitutia unei enzime intra, alaturi de o molecula de natura protidica, o grupare activa, de cele mai multe ori una din vitaminele complexului B si, de asemenea, substante minerale cu rol catalitic. Cum uzura enzimelor este mai mare decât a tesuturilor propriu-zise, se întelege ce importanta are pentru refacerea acestora o hrana echilibrata, care sa aduca nu numai lipide si glucide, dar si protide, vitamine si saruri minerale în cantitate suficienta.
Prefacerile treptate ale substantelor nutritive provenite din hrana constau în esenta, dupa cum am aratat, în oxidarea carbonului si hidrogenului continute în alimente. Aceasta oxidare “în scara” face ca, pe fiecare treapta, sa apara un produs mai oxidat si totodata mai simplu, acizii grasi si aminoacizii din care provin. În cele din urma se ajunge la combinatii din care organismul nu mai poate extrage energie: acestea sunt dioxidul de carbon si apa, eliminate ca deseuri ale “masinii umane” prin plamâni si rinichi. Comparata cu fumul scos de o soba care arde carbuni este sugestiva.
Pentru a descarca referate trebuie sa fii membru eCursuri.ro
Intra in contul tau sau inregistreaza-te GRATUIT (dreapta sus)
0 comentarii
Adauga comentariu
Pentru a adauga comentarii trebuie sa fii membru eCursuri.ro
Intra in contul tau sau inregistreaza-te GRATUIT (dreapta sus)
