Pentru a descarca referate trebuie sa fii membru eCursuri.ro
Intra in contul tau sau inregistreaza-te GRATUIT (dreapta sus)
Avarul
Tema este una generoasa si complexa in acelasi timp. Ne-am propus sa parcurgem un intinerar literar care sa ne poarte de la Plaut la marii comediografi ai literaturii universale ulterioare. Avaritia a constituit un subiect spumos pentru marii scriitori si primul lucru pe care l-am facut a fost sa cercetam definitia de dictionar a acestui cuvant. Avaritia provine, evident, din limba latina si inseamna atat zgarcenie, egoism, cat si lacomie, pofta nemasurata de bani, de avere.
Dezvoltarea temei trebuie sa inceapa cu literatura antica, cu opera parintelui comediei, Plaut care evidentiaza in a sa Aulularia, pentru prima data, tipul avarului. Fabio Cupaiuolo considera ca protagonistul acesteia, batranul avar, Euclio este cel mai autentic personaj, foarte complex construit. Din alcatuirea acestuia s-au inspirat mai multi autori ai literaturii universale. Este vorba, bineinteles, de Moliere, in piesa sa “Avarul”, de Honore de Balzac, in “Eugenie Grandet” si chiar, in literatura engleza, William Shakespeare cu “Negutatorul din Venetia”.
In Aulularia avem un tablou sugestiv al avarului si al avaritiei. Euclio, un batran zgarcit, a gasit ascunsa in pamant o ulcica de galbeni. Din aceasta clipa nu mai are liniste; norocul i-a zdruncinat mintea. Traieste tot timpul cu teama ca i se va fura comoara si cerceteaza necontenit locul unde a ascuns-o. Devine banuitor fata de toti si intra in panica usor, la orice gest, la orice miscare. Nu mai iese afara din casa si devine temator, pana si fata de copilul sau. Din nemiscarea ei, in locul unde a ascuns-o, ulcica blestemata domina toata activitatea casei. Lyconides, pentru a obtine ca Euclio sa-si dea consimtamantul la casatoria lui cu Phaedria, fiica acestuia, pune la cale furtul comorii. Scena de disperare a avarului, in momentul cand nu mai gaseste ulcica la locul ei, a devenit celebra:
“Sunt pierdut... m-au ucis... am murit! Unde sa alerg? Unde sa nu alerg? Stai! Stai! Dar pe cine sa opresc? Nu stiu, nu mai stiu nimic... sunt orb! Unde sa ma duc? Unde ma aflu? Cine sunt? Nu-mi mai am capul pe umeri, nu mai stiu ce e cu mine. Ah! ... va rog, va implor, va cad in genunchi, veniti-mi in ajutor, aratati-mi pe acela care m-a furat... Iata-l, iata-l colo! Voi, voi, astia care va ascundeti sub hainele voastre albe si care va asezati pe banca, vreti sa pareti oameni cinstiti... Tu, tu, vorbeste! Hei, vreau sa te cred: chipul tau imi spune ca ai fi om cumsecade. Ce? De ce radeti? Va cunosc eu pe toti; stiu bine ca aici sunteti multi hoti. Ce? Nu? Nimeni nu a furat-o? ... Ma sufoci, ma omori... Spune, spune o data, cine e? ... A, nu stii? Vai, vai nenorocitul de mine! Sunt pierdut. S-a sfarsit cu mine!...”.
Izbitoare apare tonalitatea romana conferita intrigii: prologul este incredintat unui Lar familiaris, care joaca rolul Providentei si recompenseaza pietatea dovedita de Phaedria fata de el. Pe de alta parte, sentimentele lui Euclio, atitudinea lui din momentul descoperirii comorii, „traumatismul” provocat de imbogatire exprima fara indoiala o conceptie filozofica; sursa ei o aflam in Etica Nicomachica a lui Aristotel, care face din avaritie una din „neputintele batranetii”.
Avarul lui Moliere a adus celelebritate Aululariei, in care eroul, desi descopera o comoara care il face bogat, continua sa traiasca in lipsuri, cu teama dezumanizanta ca ar putea fi pradat. Euclio, ca expresie a unui viciu general uman, se regaseste în Harpagon, personajul lui Moliere, care, prin renumele autorului sau, a devenit punctul de referinta al acestei tipologii.
Subiectul este centrat pe o singura, dar dominanta trasatura de caracter a eroului. Pe parcursul celor cinci acte, actiunea graviteaza in jurul lui Harpagon, despre care nu stim decat ca are aproximativ saizeci de ani, ca este tatal a doi copii, Cleant si Eliza, si ca este indragostit de tanara Mariana. In vreme ce batranul Harpagon, indragostit de Mariana, ezita sa o ceara in casatorie la gandul ca este lipsita de zestre, cei doi copii ai sai traiesc si ei misterul si dramele iubirii. Eliza impartaseste dragostea cu Valeriu, care, pentru a o putea cere în casatorie, devine servitorul lui Harpagon, iar Cleant este îndragostit chiar de Mariana.
Pe de alta parte, preocuparile batranului avar se îndreapta si spre chivernisirea copiilor sai, fara ca aceasta sa-i afecteze in vreun fel averea. De aceea, el doreste să-1 insoare pe Cleant cu o vaduva bogata, iar pentru Eliza gaseste o partida potrivita in persoana lui Anselm, batran, dar bogat. Actul I se incheie în plina confuzie, Cleant încurajand laudele pe care tatal sau i le face Marianei, pentru a afla cu stupoare ca acesta intentioneaza sa se insoare cu iubita lui
In actul al II-lea, Cleant doreşte sa obtina, prin intermediul servitorului sau, La Fleche, un imprumut, fara a sti ca in spatele camatarului nu este altcineva decat tatal sau. Pusi fata in fata in aceasta imprejurare ridicola, cei doi se invinuiesc unul pe celalalt pentru camatarie, respectiv pentru risipa.
Actiunea cuprinde, in cel de-al treilea act, scenele legate de intalnirea dintre toate personajele implicate in conflict. Pregatirea vizitei celor trei pretendenti starneste hohote de ras: servitorii sunt instruiti sa toarne vinul cu socoteala, sa recupereze rapid toate resturile, sa gateasca pentru opt oaspeti, desi vor fi zece, si sa stea cu spatele la perete pentru a nu se observa gaurile din hainele lor mult prea vechi. Dupa ce, spulberand elanul jupanului Jacques, Harpagon decide sa se gateasca doar fasole cu o ciozvarta de berbec gras, avarul este caracterizat de vechiul sau servitor, care se face, cu acest prilej, ecoul celor din jur
Pentru a descarca referate trebuie sa fii membru eCursuri.ro
Intra in contul tau sau inregistreaza-te GRATUIT (dreapta sus)
0 comentarii
Adauga comentariu
Pentru a adauga comentarii trebuie sa fii membru eCursuri.ro
Intra in contul tau sau inregistreaza-te GRATUIT (dreapta sus)
