Pentru a descarca referate trebuie sa fii membru eCursuri.ro
Intra in contul tau sau inregistreaza-te GRATUIT (dreapta sus)
Conducatorii multimilor
In fiecare sfera sociala, de la cea mai inalta la cea mai joasa, din clipa in care omul nu mai este izolat, el se supune imediat autoritatii unui conducator. Majoritatea indivizilor, a celor din randul maselor mai ales, sunt incapabili sa se conduca singuri. Conducatorul le serveste drept calauza.
Autoritatea conducatorului este extrem de despotica, ba chiar nu reuseste sa se impuna decat datorita acestui despotism.
Conducatorii tind azi sa inlocuiasca treptat autoritatile, in masura in care acestea se lasa discutate si slabite. Daca din intamplare, conducatorul dispare si nu este imediat inlocuit, multimea redevine o colectivitate fara coeziune si incapabila de impotrivire. Nu nevoia de libertate, ci cea de supunere domina totdeauna sufletul multimilor. Setea lor de ascultare le face sa se supuna din instinct celui care s-a declarat stapanul lor.
In cadrul psihologiei multimilor, seful constituie o adevarata cvadratura a cercului. Examinand portretul conducatorului, asa cum i-l construiesc Le Bon, Tarde sau Freud, suntem confruntati cu o senzatie stranie. Considerat sub un anume unghi, acest portret apare ca plauzibil, fiind conform faptelor descrise de istorie. Privit sub un alt unghi el nu mai constituie decat o imagine a la Epinal, exagerata, caricaturala. Reflecta mai curand prejudecatile unei epoci, decat o observare impersonala a celei contemporane. Intradevar diversitatea liderilor este atat de mare si corespunde unor forme de autoritate atat de variate incat este dificil sa-i bagam in aceeasi categorie.
Exista in lumea sociala un anume fel de autoritate care ne permite sa concepem ce inseamna in lumea psihica o dominatie exercitata mai putin in virtutea unei puteri fizice, anonime, decat a unei influente spirituale, personale; aceasta este autoritatea carismatica. In sens traditional, cuvantul carisma se refera la un personaj sacru. El califica dogmele unei religii si evoca o gratie. In zilele noastre, ca urmare a influentei sociologului german Max Weber, aceasta gratie este recunoscuta sefilor care fascineaza masele si devin pentru ele un obiect de adoratie. Ea este un atribut al papei Ioan-Paul al II-lea, al carui ascendent asupra milioanelor de credinciosi care il asteapta si il asculta cu fervoare i-a frapat pe observatori.
Seful carismatic este dotat, dupa cum se crede, cu calitati iesite din comun, plasate deasupra vietii de zi cu zi.
Relatiile, insa, pe care oamenii le intretin cu el, sunt de ordin personal. Relatii subiective, desigur, bazate pe o iluzie de reciprocitate. Ele permit totusi fiecarui individ din multime sa-si imagineze ca se afla in contact direct cu omul pe care il admira.
Autoritatea conducatorului este plasata deasupra tuturor corpurilor intermediare, organizatii, partide, mass-media, si toate institutiile care in interiorul fiecarui stat il preschimba pe acesta intr-un monstru rece si impersonal. In jurul persoanei sale se creeaza un fel de comunitate de fidelitate si speranta care scapa controlului ierarhiei. Fiecare se poate declara discipol, partizan, tovaras, fara a avea impresia ca decade sau se diminueaza.
Seful si partizanii sai par a se alege unii pe altii in mod reciproc. Bunul plac al conducatorului este disimulat sub arbitrariul afectivitatii. El este cel care tese legaturile prin care se afla reunit cu oamenii sai. Acestia, la randul lor, acorda incredre si isi incredinteaza soarta in mainile sale, intr-o totala identificare, fara sa stie nici ei vreodata exact pentru ce fac acest lucru. Un asemenea abandon este justificat printr-o decizie bine cantarita, printr-o revelatie intima sau prin ambele.
Circumstantele in care ia nastere o astfel de autoritate sunt, la randul lor, exceptionale. O ruptura clara a ordinii sociale existente, un dezgust fata de institutiile care isi pierd validitatea, toate acestea sunt faptele care o preced. Masele au, in acele momente, sentimentul ca in jurul lor totul se prabuseste. Viata sociala isi iese din fagas-nici pace, nici razboi, ci ceva care tine si de una si de alta. Oamenii sunt gata sa se lase purtati de valurile entuziasmului sau ale furiei si inclina sa transeze, prin solutii simple, problemele pe care le-au intortochiat compromisurile si intrigile continue. Dincolo de ploaia cenusie ei vad luminile curcubeului.
Masele cauta, fara a-si da seama de acest lucru, un om capabil sa forteze cursul lucrurilor, sa reuneasca idealul cu realul, imposibilul cu posibilul, finalmente sa rastoarne ordinea existenta resimtita ca o dezordine si sa readuca o intreaga societate la scopul ei autentic. Nevoia de un anume tip de autoritate se iveste atunci, autoritate capabila sa transforme situatia din interior. Iar liderii dotati cu carisma raspund acestei nevoi.
In sensul cel mai puternic al cuvantului, dupa Weber, carisma este cea a profetului, poate si a unora dintre razboinicii eroici. Profetii formuleaza noi reguli sociale. Ei sunt venerati si ascultati, recunoscandu-li-se merite exemplare. Fiecare depune un juramant de ascultare personala fata de aceste personalitati istorice in legatura cu care Hegel scria: “Putem sa-I numim pe toti eroi datorita faptului ca scopurile si vocatia lor au provenit nu din cursul obisnuit al lucrurilor, sanctionat de de catre ordinea exitenta, ci dintr-o alta sursa, din acel spirit interior, neaparand niciodata la suprafata, care loveste lumea exterioara si o face sa se sparga in bucati, precum puiul care iese din coaja. Astfel erau Alexandru, Cezar,Napoleon”.
Unul din motivele invocate pentru a explica reactiile exagerate ale multimilor, disproportionate fata de faptele obiective si lipsa lor de judecata, este persistenta gandurilor si sentimentelor trecutului, a caror intoarcere intuneca spiritul oamenilor. Este vorba aici de un vecgi adevar, anume ca “trecutul, asa cum foarte bine spune Paul Valery, mai mult sau mai putin fantastic, actioneaza asupra viitorului cu o putere comparabila cu a prezentului insusi”.
Se poate crede ca, in viata psihica, nimic nu se pierde, totul poate reveni dintr-o clipa in alta. Ne-am obisnuit sa spunem ca popoarele au memorie scurta. Eroi si evenimente extraordinare sunt repede uitate. In realitate, se petrece exact contrariul. Popoarele au o memorie indelungata si nu-si intorc niciodata privirea de la oglinda trecutului. Le Bon si Tarde erau convinsi de acest lucru si il admiteau fara nici o discutie. La fel si Freud, caruia insa ii este dificil sa sa-l explice; o dubla dificultate legata de persistenta amintirilor si a traditiilor si de meanismul transmiterii lor.
Exista un fapt incontestabil: tot ceea ce se intampla in viata indivizilor lasa o trasatura mnezica, se inscrie in creierul lor. Problema devine insolubila in ceea e priveste transmiterea amintirilor de la o generatie la alta. Nu are importanta ca este vorba de masa sau individ: nu exista ereditatea caracterelor dobandite, nu exista memorie a grupului sau a speciei. Orice speculatie in acest sens se loveste, incepand cu Darwin, de vetoul geneticii. In acest nu caz putem stabili o analogie valabila intre psihologia indivizilor si cea a maselor, nu putem transfera notiunile de la una la alta. Dupa Freud, “aceasta a doua dificultate cu privire la transmiterea in cadrul psihologiei maselor este de departe cea mai importanta, dat fiind ca ea ridica o noua problema legata de principii, anume de a sti sub ce forma traditia eficace este prezenta in viata popoarelor, problema care nu se pune pentru individ, caci aici ea este rezolvata prin prezenta urmelor mnezice ale trecutului in inconstient”.
Pentru a descarca referate trebuie sa fii membru eCursuri.ro
Intra in contul tau sau inregistreaza-te GRATUIT (dreapta sus)
0 comentarii
Adauga comentariu
Pentru a adauga comentarii trebuie sa fii membru eCursuri.ro
Intra in contul tau sau inregistreaza-te GRATUIT (dreapta sus)
