Pentru a descarca referate trebuie sa fii membru eCursuri.ro
Intra in contul tau sau inregistreaza-te GRATUIT (dreapta sus)
Curs economie
I)ECONOMIA POLITICA
Definitie: Economia Politica este o stiinta sociala care studiaza dezvoltarea relatiilor sociale de productie in interconectare cu factorii de productie si legile care guverneaza productia, respectiv repartitia bunurilor materiale in societatea omeneasca pe diversele ei trepte de dezvoltare. Totodata Economia Politica este o stiinta istorica deoarece cerceteaza dezvoltarea productiei de la etapele ei inferioare catre etapele ei superioare prin prisma progresului economic. Fata de aceste deziderate Economia Politica se ocupa cu productia materiala in forma sa sociala, istoriceste determinata. Ea se bazeaza pe legi si legitati economice proprii modului de productie, respectiv a formatiunilor socio-economice ce antreneaza dezvoltarea produsului. Legile Economiei Politice sunt legi obiective si oglindesc procesele dezvoltarii economice care se savarsesc independent de contributia vietii omenesti. Intr-o abordare mai larga, Economia Politica studiaza probleme ce afecteaza interesele economice si/sau politice ale diverselor clase si categorii social-umane ce se implica in productie. De aceea, nu poate exista o Economie Politica general valabila tuturor claselor si categoriilor sociale raportate in timp. Fiecare dintre economiile politice: burgheza, proletara, etc., incearca sa se adapteze normelor si motivatiilor social-economice in conformitate cu propriile interese si propriile actiuni a.i. categoriile sociale ce decid luarea deciziei sa devina categorie sociala reprezentativa.
1)Etapele procesului de dezvoltare a conceptului de Economie Politice
Notiunea de Economie Politica este cunoscuta practic din antichitate. Ea a cautat o perfectionare continua prin adaptabilitate la noile conditii si progrese tehnice. De aceea, formarea Economiei Politice este un proces complex si indelungat ce a avut la baza atat dezvoltarea economica a proceselor de productie cat si cresterea complexitatii productiei, respectiv progresul calitativ. Aceste principii s-au armonizat permanent si au cautat sa defineasca notiunile de progres economic prin aprofundarea cunoasterii relatiilor din mediul inconjurator, respectiv motivatia subiectiva a comportamentelor umane. Notiunea de Economie Politica apare in jurul anului 1616 prin aparitia conceptului de istoria gandirii economice. Sintagma Economie Politica s-a impus prin motivarea aspectului progresiv economic asistat de catre „decidenti”. Pe parcursul dezvoltarii conceptului de Economie Politica in literatura de specialitate apar segmente s-au curente ce vin sa sublinieze si sa intareasca notiunea dezvoltarii productiei. Adeptii fiecarui curent doctrinar economic si-au lasat amprenta asupra dezvoltarii notiunii si acestia se numesc „filozofii moralei”. Pe de alta parte, imbinarea segmentului economic cu o conotatie politica ajunge la mijlocul secolului trecut sa cunoasca unele din cele mai mari discrepante ale conceptelor economice ale fiecarei natiuni. Prin dezvoltarea continua a notiunii de Economie Politica se creeaza sisteme economice (adica concepte similare ce vin in ajutorul definirii si caracterizarii notiunii de Economie Politica). Pe o anumita treapta de dezvoltare aceasta s-a desprins intr-o stiinta delimitata clar, iar mai apoi a avut loc detasarea treptata a segmentelor adiacente si concurentiale notiunii de Sisteme Economice care a generat aparitia notiunii generale de Economie cu aplicare directa in dezvoltarea segmentului national productiv, cat si al factorului uman. De aceea, in literatura se mentioneaza ca dezvoltarea notiunii de economie s-a realizat pe etape si pe paliere.
2)Obiectul si definitia Economiei Politice
Conceptul de Economie Politica isi are radacinile in filozofia greaca antica. Acest concept a fost definit prima oara de Aristotel si are la baza sintagma cuvintelor grecesti:”oicos” (casa), „normos” (lege, norma). Treptat termenul intra in circulatia internationala si este consacrat ca atare prin aparitia lucrarilor de specialitate la mijlocul secolului al XVII-lea. Pentru definirea conceptului de Economie Politica trebuie prezentat impactul generat de acest concept in sfera sociala datorita faptului ca precizarea obiectului de studiu urmareste finalitati ce sunt specifice acestei stiinte in decursul vremii. Raspunsul la intrebarea: „Ce este Economia Politica?” si care este obiectul fundamental de studiu al ei, nu este usor de stabilit. Pe de o parte pentru ca in decursul istoriei s-au formulat conceptii diferite si s-au dat definitii diferite pentru acelasi principiu, iar pe de alta parte datorita dificultatii intelegerii precizarilor pe care aceasta stiinta le stabileste pentru urmatoarea perioada de timp. Acest principiu, conduce la ideea subiectivitatii notiunii de Economie Politica. In functie de mentorii vremii distingem mai multe tipologii de Economie Politica: mercantilista, fiziocrata, clasica, neoclasica, liberala, neoliberala, conservatorista, marxista, etc. Economia Politica trebuie se puna in evidenta factorii ce actioneaza asupra proceselor si a fenomenelor date respectandu-se rapoartele de conditionare, interdependenta si/sau functional existenta la nivelul fiecarei societati. Astfel Economia Politica poate fi caracterizata ca o stiinta sociala ce studiaza procesele si fenomenele economice in stransa legatura cu factorii si imprejurarile ce determina productia, repartitia, schimbul, comercializarea, consumul bunurilor materiale si a serviciilor in vederea dezvoltarii societatii prin metode si solutii utile si eficiente ale consumului de resurse, respectiv a mobilului cauzal ce determina consumul, cu implicatie pentru fiecare categorie de agenti economici sau decidenti.
3)Trasaturile Economiei Politice:
Economia Politica este o stiinta teoretica care urmareste si se sprijina pe fapte si intamplari, evenimente intalnite in practica. Principala ei preocupare o constituie explicarea acestor fenomene, concretizarea concluziilor si conceptelor pe suporturi legistice si logistice contribuind astfel la formarea gandirii economice moderne. Din aceasta cauza, dezvoltarea laturii aplicative influenteaza aspectul cresterii economice, respectiv a cresterii rolului teoriei economice pentru activitati productive ca urmare a cresterii complexitatii vietii social-economice si a proceselor de cunoastere specializate. Ca si concept, Economia Politica nu poate fi studiata fara ajutorul unor stiinte conexe, realizandu-se astfel sistemul stiintelor economice (structura economica teoretizata). Aceasta structura cuprinde:Stiinte economice fundamentale: economia politica, economia nationala si internationala, istoria mondiala specializata, stiinte economice tehnico-aplicative: (Stiinte economice specializate: finante, moneda, banca, bursa, gestiunea, merceologia, stiinte economice de ramura: economia industriei, economia agriculturii, economia mondiala, stiinte economice de masurare si functionare: statistica, managementul, marketingul, stiinte economice de margine: econometrie, sociologie economica, cibernetica, inginerie economica.). In anumite concepte si literaturi de specialitate se mentioneaza o alta tipologie de economie cunoscuta ca stiinta economica auxiliara prin care in sistemul economic este introdusa matematica si informatizarea economica. Datorita acestor puncte de vedere se poate spune ca economia se afla in stransa legatura si relatie de colaborare cu stiinte anexe: stiinte politice: ca urmare a faptului ca economia se ocupa cu organizarea sociala si nu face nota discordanta cu partidele guvernamentale; psihologia: deoarece economistii au in vedere aspectul deciziei indivizilor pentru o anumita situatie si intr-o gama variata de raspunsuri; drept: pentru ca deciziile agentilor economici sau a factorilui uman independent si totodata actiunile guvernamentale sunt influentate de restrictiile legii si prin protectia sociala aplicata unor grupuri de indivizi sau colectivitati; istorie: evenimentele actuale privite prin prisma economica au intotdeauna responsabilitate fata de efectele economice anterioare, respectiv evenimentele istorice ce au influentat o anumita perioda pentru o anumita natiune; matematica: analiza, caracterizarea si vizualizarea efectelor economice se raporteaza pe suportul legilor si functiilor matematice care caracterizeaza progresul sau regresul; statistica: efectul realizarii unor progrese vin in ajutorul agentului economic pentru eliminarea notiunii de stoc sau a notiunii de lipsa si totodata prin realizarea progresului tehnico-economic urmarindu-se dimensionarea fenomenelor ce asigura masurarea economica si analiza formatiei numerice; ingineria: productia se realizeaza prin alocare de resurse pentru folosirea acestora in viitor cu consum din rezerva ceea ce implica informarea permanenta asupra cantitatii de resurse, intrucat acestea sunt limitate.
II)ECONOMIA DE PIATA
1)Conceptul de Economie de Piata
Economia de piata este o forma moderna de organizare a activitatii economice, in cadrul careia oamenii actioneaza in mod liber, autonom si eficient, in concordanta cu regulile dinamice ale pietii. Acest lucru face posibila valorificarea eficienta a resurselor existente pentru satisfacerea nevoilor nelimitate ale oamenilor. Economia de piata este o economie de schimb monetar. Institutional-formal, economia de piata se bazeaza pe institutii juritice (dreptul de proprietate individuala) si economice (firma privata, piata ca relatie intre cerere si oferta, statul ca agent economic autonom. Din punct de vedere tehnico-institutional, economia de piata se intemeiaza pe promovarea concurentiala a unor tehnici si tehnologii moderne ce asigura pe aceasta baza cresterea profitului. Economia de piata este caracterizata printr-un mecanism adecvat de functionare, ale carui componente sunt: piata, cererea, oferta, concurenta, costul, pretul, profitul, mediul ambiant. Conditiile de baza care permit aparitia, dezvoltarea si mentinerea economiei de piata sunt: specializarea: se refera la separarea agentilor economici pe activitati, produse, etc; schimbul: este corolarul logic si practic al specializarii, presupunand schimbul de activitati intre agentii economici, intr-un anumit raport de schimb astfel nevoile economice incat sa poata fi satisfacute in cat mai bune conditii pentru toti; moneda: este mijlocul (instrumentul) cel mai bun de intermediere a schimbului economic, datorita faptului ca are cea mai mare lichiditate, proprietatea privata: consta in exercitarea libera a ansamblului atributelor proprietatii (posesie, folosinta, dispozitie, uzufruct). Este asociata deseori cu libertatea economica. Cele patru conditii trebuie indeplinite simultan. In raport cu gradul in care fiecare conditie este indeplinita, se releva si nivelul de performanta al sistemului economic respectiv. Conditiile evolutive ale economiei de piata se sintetizeaza astfel: adancirea specializarii (aproprierea maxima de punctul avantajului comparativ la scara economiei nationale, precum si in raport cu economia mondiala); sporirea lichiditatii monedei; optimizarea dimamica a raportului proprietate privata-proprietate publica.
2)Categorii fundamentale ale economiei de piata
Piata este spatiul economic in care are loc intalnirea cererii cu oferta. Pietele sunt specializate pe obiectul vanzarii-cumpararii: piete de bunuri, piete de servicii, etc. Calificarea pietii trebuie facuta intr-un interval de timp dat si cu referire la zona geografica aferenta. Cererea reprezinta cantitatea dintr-un bun sau serviciu pe care cumparatorii sunt capabili si dispusi s-o achizitioneze la diferite preturi intr-o perioada de timp determinata. Cantitatea ceruta se modifica in functie de pretul produsului in timp ce cererea (functia cererii) se modifica atunci cand se modifica ceilalti factori (venit, gusturi, numar de consumatori, preturile altor produse) in afara de pretul produsului respectiv. Oferta este cantitatea dintr-un bun sau serviciu pe care producatorul este capabil si dispus sa o vanda intr-o perioada de timp determinata la diferite preturi. Cantitatea oferita se modifica odata cu pretul, ceilalti factori ramanand constanti, dar oferta (functia ofertei) se schimba odata cu modificarea celorlalti factori (rata dobanzii, rata profitului, salariilor, etc) in afara pretului. Pretul pietei (pretul de echilibru) apare atunci cand cantitatea ceruta este egala cu cantitatea oferita dintr-un anumit bun, piata respectiva fiind in echilibru si se formandu-se pretul pietei. El poate sa coincida sau nu cu asteptarile producatorului sau cumparatorului. Are un caracter obiectiv, fiind cel mai important semnal cu privire la alocarea resurselor. Pretul pietei in Economia de piata este o marime obiectiva care se formeaza in mod dinamic si fluctueaza permanent in jurul punctului de echilibru al pietei. Concurenta exprima comportamentul specific al agentilor economici in conditiile liberei initiative, atestand raportul dinamic de forte dintre participantii la actele de vanzare cumparare. Profitul, in teoria economica este un venit al intreprinzatorului, ca recompensa pentru functia sa antreprenoriala de asumare a riscului de inovare, previziune, management si control asupra firmei. Profitul este un venit rezidual al intreprinzatorului, adica ceea ce ramane din veniturile incasate ale unei firme, dupa ce ceilalti factori de productie au fost platiti. Profitul indeplineste rolul de parghie principala si instrument de conducere a firmei si de stimulare a lucratorilor in desfasurarea unei activitati eficiente. Rolul statului, al administratiei centrale si locale in economia de piata atat ca agent economic, cat si ca autoritate in reglementarea echilibrului economic si de asigurarea protectiei sociale si a mediului inconjurator se manifestain mod activ. Toate categoriile economiei de piata pot fi abordate atat la nivel microeconomic, cat si la nivel macroeconomic. Functionarea economiei de piata se bazeaza pe stabilizatori automati. Principalul stabilizatorla nivel micro este concurenta. La nivel macroeconomic functioneaza urmatorii stabilizatori automati sistemul taxelor proportionale si rata dobanzii care reduc fluctuatiile economice. Rolul statului este de a administra in mod coerent acesti stabilizatori automati in vederea reducerii inflatiei si somajului, realizarii protectiei sociale si a mediului natural.
3)Trasaturi si principii ale economiei de piata
Principiile care asigura functionarea eficienta a mecanismelor economiei de piata sunt: prevalarea, garantarea si dezvoltarea proprietatii private; formarea libera (liberalizarea) a tuturor categoriilor de preturi; mentinerea unui prag functional al proceselor de agregare structurala a proprietatii private din economie; interventia statului exclusiv prin instrumentele economiei de ajustare. Politicile economice trebuie sa fie exclusiv indicative, informationale; transparenta si penetrabilitatea pietelor (libera circulatie a bunurilor, informatiilor si factorilor de productie). Tratasaturile definitorii ale economiei de piata performanta sunt: caracter predominant industrial al structurii; criteriul avantajului comparativ de specializare nu mai opereaza din perspectiva inzestrarii proprii cu factori de productie ci, mai ales din perspectiva posibilitatii economice de acces la factorii de productie; dinamica ridicata a inovatiei tehnologice; principalul element de decizie microeconomica devenind costul salarial; predominanta firmelor mici si mijlocii; prelevanta ofertei asupra cererii (cresterea frecventei crizelor economice de supraproductie); dinamica concreta a somajului si inflatiei; informatia devine element de decizie si calcul economic.
III)PRODUCTIA.FACTORII DE PRODUCTIE.
1)Productia
Productia este activitatea economica de prelucrare-transformare a bunurilor materiale si serviciilor existente in forma naturala sau secundar fabricata urmarind realizarea bunului finit adica realizarea satisfactiei umane. Datorita faptului ca productia trebuia sa satisfaca consumatorul, producatorul trebuie sa urmareasca: realizarea organizarii productiei in vederea obtinerii de produse finite si semifinite care sa se regaseasca in gama solicitarilor consumatorilor; activitatea depusa asupra unui produs aflat in productie sa nu se autodepaseasca, adica sa urmareasca o tehnologie anterioara sau posterioara etapei; activitatea economica trebuie sa urmareasca atragerea de clienti vandabili pe piata, iar utilizarea resurselor destinate productiei si sa nu duca la epuizarea sau saturarea pietei. Notiunea de piata cuprinde sfere de orientare organizate astfel: productia de bunuri materiale (primare sau secundare) si productia de servicii sau terti. Productia primara este faza bruta de prelucrare a produsului in vederea prelucrarii ulterioare sau a stocarii, depozitarii acestuia pentru o perioada de timp. Productia secundara reprezinta forma de prelucrare-finisare a bunului material in vederea comercializarii sau consumului. Productia de servicii reprezinta aspectul economic pe care o întreprindere sau agentie o presteaza in favoarea factorului uman creandu-i acestuia satisfactii. Pe langa factorii traditionali de productie: natura, munca si capital, se poate considera si un neofactor de productie si anume abilitatea intreprinzatorului. Prin prelucrarea bunului material in productie primara sau secundara acesta capata caracter de marfa.
2)Caracterizarea generala a factorilor de productie
Punctul de plecare in analiza factorilor de productie il constituie resursele economice sau productive: ansamblul mijloacelor disponibile si susceptibile de a fi valorificate in producerea de bunuri materiale si in prestarea de servicii. Indiferent de felurile lor si de modificarea continua a acestora, resursele pot fi analizate atat ca stocuri, cat si ca fluxuri. Privite in cadrul unei tari, ele se prezinta ca avutie nationala, respectiv totalitatea resurselor de care dispune un popor (stat, natiune) la un moment dat. Ea caracterizeaza starea economica a acestei tari, puterea ei economica, si in ultima instanta gradul bunastarii poporului respectiv. Potentialul economic al unei tari consta din ansamblul elementelor avutiei nationale intrate sau care pot fi atrase in circuitul economic. In raport de posibilitatile de punere efectiva in valoare a diferitelor sale componente, potentialul economic se prezinta in trei ipostaze: MAXIM, respectiv toate elementele avutie nationale susceptibile de a fi utilizate, indiferent de faptul ca exista sau nu tehnologii si solutii adecvate si daca pragul de eficienta atinge un nivel acceptabil; VALORIFICABIL, reprezinta acele resurse pentru care exista necesitatea si posibilitatea punerii in valoare la un moment dat; ATRAS, reprezinta resursele a caror atragere nu mai intampina restrictii tehnice, economice, sociale. Diferenta dintre potentialul valorificabil si cel atras se datoreaza unor cauze ce tin de nivelul cererii, nevoia de rezerve, starea conjuncturala, existenta unor dezechilibre structurale. Factorii de productie constau din potentialul de resurse economice atrase in circuitul economic, respectiv resursele economice disponibile in activitatea economica ca fluxuri sub forma de servicii ale factorilor de productie. Initial au existat doi factori denumiti factori primari (originali): MUNCA si NATURA. Apoi a aparut si factorul derivat traditional: CAPITALUL. Indiferent de modul de grupare si clasificare a resurselor atrase in circuitul economic, analiza si interpretarea lor trebuie sa fie dinamica, vizand ameliorarea continua a factorilor de productie. O viziune de perspectiva asupra resurselor economice este posibila in masura in care se are in vedere atat evolutia lor cantitativa cat si cea calitativa, progresul calitativ al factorilor de productie fiind hotarator in cresterea randamentului folosirii lui in activitatea economica.
a)MUNCA este un factor activ, determinant, primar si original de productie, reprezinta o activitate specific umana, constienta, fizica si/sau intelectuala prin care oamenii isi folosesc aptitudinile, cunostiintele si experienta, ajutandu-se, in acest scop, de instrumente corespunzatoare, mobilul ei fiind asigurarea bunurilor necesare satisfacerii trebuintelor imediate si de perspectiva, precum si atingerea scopului propriu. Munca a fost si va ramane factorul de productie activ si determinant. Ea este aceea care produce factorii derivati de productie, ea ii antreneaza, ii combina si ii foloseste eficient. In conditiile actuale, aprecierea rolului muncii trebuie facuta mult mai nuanata si mai concret. De pilda, intr-un fel se pune in evidenta rolul muncii intr-o unitate economica robotizata si in alt fel se face intr-o ferma mecanizata. Sub aspect calitativ, analiza factorului de productie munca nu poate fi despartita de cea asupra populatiei, a factorului demografic in general. Din acest punct de vedere, resursele de munca reprezinta totalitatea populatiei cu varsta si apta de munca, si se compun din: populatia ocupata si persoane apte de munca dar inactive. Populatia apare intr-o dubla ipostaza: ca suport al factorului de productie si ca destinatar al rezultatelor productiei. Calitatea factorului munca se afla in stransa legatura cu nivelul de cultura generala si de instruire profesionala, cu preocuparea pentru atingerea nivelului de performanta. Factorul de productie munca, fiind asemenea bunurilor si serviciilor o marfa, face obiectul vanzarii si cumpararii pe o piata specifica a carei functionare este guvernata de legile cererii si a ofertei. Calitatea muncii, privita prin intermediul calificarii pune in evidenta potentarea capitalului capacitiv de munca a resurselor pentru munca existenta. Ea repreazinta conditia fundamentala a ridicarii eficientei muncii pentru cresterea calitatii muncii.
b)Ca factor de productie, NATURA reprezinta un ansamblu de elemente la care oamenii fac apel pentru a produce. Aceste elemente sunt adaptate nevoilor umane prin munca. In acest sens, natura asigura substanta, conditiile materiale, cadrul desfasurarii vietii insasi, ca si majoritatea energiei primare necesare oricarei activitati economico-sociale. Cea mai importanta parte a naturii, pe care omul si-a apropriat-o este PAMANTUL care din punct de vedre economic cuprinde si apa. Pamantul, ca factor de productie, se caracterizeaza prin cateva trasaturi specifice: este un dat preexistent omului, adica un element neprodus de om. Societatea umana nu este posibila fara Terra, aceasta fiind: locul de amplasare al societatii umane insasi, suport material al oricarei activitati, furnizor de materii prime date o data pentru totdeauna sau reproductibile anual (recolta), locul unde s-au gasit intotdeauna unelte. Pamantul este un element durabil, teoretic indestructibil, dar limitat. Consecintele unui consum irational sunt acuzabile, cu toate sperantele pe care si le pune omenirea in stiinta si tehnologie.
Pentru a descarca referate trebuie sa fii membru eCursuri.ro
Intra in contul tau sau inregistreaza-te GRATUIT (dreapta sus)
0 comentarii
Adauga comentariu
Pentru a adauga comentarii trebuie sa fii membru eCursuri.ro
Intra in contul tau sau inregistreaza-te GRATUIT (dreapta sus)
