Pentru a descarca referate trebuie sa fii membru eCursuri.ro
Intra in contul tau sau inregistreaza-te GRATUIT (dreapta sus)
Disolutia familiei prin divort
Realizarea si mentinerea solidaritatii si stabilitatii familiale au loc în mod diferit. Unele familii nu reusesc sa stabileasca relatii de solidaritate, altele nu-si pot mentine solidaritatea realizata, iar altele realizeaza solidaritatea si o mentin. În primele doua situatii, sansele de disolutie a familiei sunt mari. Instabilitatea si disolutia familiei sunt, în acelasi timp, probleme individuale si sociale atât la nivelul conditionarilor lor, cât si la nivelul efectelor pe care le au. În societatile europene, datele statistice arata ca familia este în prezent mai putin stabila decât era cu câteva decenii în urma, a crescut rata divortialitatii si a scazut durata medie de convietuire a unui cuplu, astfel, familia a intrat într-o lunga perioada de criza.
Etapele disolutiei casatoriei
A.Starile conflictuale si eroziunea
Acestea pot aparea mai devreme sau mai târziu având efecte de disolutie si eroziune a vietii conjugale prin manifestarea satisfactiei fata de convietuirea în cuplu. Femeile invoca: alcoolismul sotilor, agresivitatea fizica, lipsa de comunicare. Barbatii invoca: lipsa de afectiune si întelegere, agresivitatea verbala si infidelitatea.
B.Încetarea relatiilor sexuale
Este o urmare fireasca a starilor conflictuale si o cale spre separare sau divort. Toate cazurile de separare duc la divort.
C.Disolutia legala
Este forma definitiva a ruperii relatiei conjugale, consfintirea juridica a acestei stari de fapt.
Evolutia divortialitatii în Europa si în România
În Europa rata divortialitatii s-a dublat sau chiar s-a triplat în ultimii 30 de ani (Danemarca, Suedia, Norvegia, Marea Britanie, Elvetia, Olanda, Ungaria, Rusia, Polonia). În tarile în care familia a suportat cele mai profunde transformari: atitudinea fata de casatorie, comportamentul nuptial, fertilitatea, situatia femeii în familie si în societate, divortialitatea înregistreaza cele mai ridicate niveluri. Din anul 1950 pâna în 1995 s-a înregistrat o reducere a duratei medii a casatoriei în momentul divortului de la 12-15 ani la 8 ani.
România are una din cele mai scazute rate ale divortialitatii. Pâna în 1965 rata divortialitatii a crescut continuu ajungând pâna la 2 la mie. Prin stabilirea unor reglementari legislative rata divortialitatii s-a mentinut sub 1 la mie pâna în 1974, iar dupa aceasta data a oscilat în jurul valorii de 1,5 la mie. Dupa 1990 rata divortialitatii a început sa creasca dar nu a atins cotele din Europa de Nord.
În România acest fenomen nu are o distributie teritoriala omogena. În Bucuresti, rata divortialitatii a fost în mod constant de doua ori mai mare decât media la nivel national. În ultimele doua decenii ratele cele mai mari s-au gasit în Bucuresti si judetele Timis, Brasov, Galati, Prahova, Arad si Hunedoara, iar cea mai scazuta rata a fost în: Botosani, Olt, Ialomita, Buzau, Salaj, Tulcea si Vaslui.
Divortul
Divortul este un fenomen psihosocial complex, reprezinta forma finala a desfacerii vietii conjugale, modificând viata partenerilor si a descendentilor acestora. El antreneaza stadii tensionale, conflicte, frustrari si insatisfactii ale unor efecte ce se prelungesc dincolo de pronuntarea instantelor de judecata.?
Divortul poate fi determinat de factori economici, culturali, psihologici, morali, religiosi care actioneaza la nivelul partenerilor, în interiorul cuplurilor si în afara acestora.
Factori interni ce pot genera divortul
1.Experienta premaritala a partenerilor si atitudinea lor reciproca fata de aceasta. Diferentele mari de experienta premaritala constituie un factor puternic ce împiedica realizarea solidaritatii familiale.
2.Motivatia casatoriei si modul de încheiere a casatoriei (casatorii motivate de avantaje economice, sociale sau casatorii impuse).
3.Vârsta la casatorie si diferentele de vârsta între soti.
4.Heterogenitatea cuplului familial in raport cu mediul de provenienta al sotilor, nivelul de instructie, profesiunea, trasaturile psihice si temperamentale.
5.Pozitia femeii în societate si în familie. Daca sotia este dependenta din punct de vedere economic fata de sot, divortialitatea este scazuta. Daca ea este independenta din punct de vedere economic nu mai accepta unele relatii familiale si astfel cuplul se îndreapta spre divort.
6.Incompatibilitati psihice si temperamentale ale partenerilor.
7.Insatisfactii emotional-afective si sexuale.
8.Infidelitatea.
9.Comportamentele agresive.
10.Alcoolismul unuia dintre parteneri.
Factori externi care pot genera divortul
1.Aparitia si mentinerea unor dezechilibre demografice între numarul femeilor si numarul barbatilor într-o anumita zona sau colectivitate.
2.Cresterea volumului migratiilor si urbanizarea.
3.Diminuarea controlului social care duce la aprecierea ca viata de familie este o problema strict personala.
4.Conditiile economice generale pot favoriza indirect disolutia unor cupluri.
Factorii externi care favorizeaza disolutia solidaritatii familiale nu produc aceste efecte decât daca actiune lor se combina cu cea a unor factori din interiorul familiei.
Modificarea atitudinii fata de divort
Modificarea factorilor care asigura stabilitatea familiei a fost însotita si de o modificare a atitudinii fata de divort. Modificarile de atitudine pot fi constatate, institutii sociale si societati întregi. Dintr-o ancheta din anii 80 facuta în Franta a reiesit ca tinerii aveau o atitudine favorabila fata de divort în comparatie cu generatiile vârstnice iar barbatii si femeile au atitudini relativ similare.
În România s-a constatat o atitudine mai favorabila divortului la tineri decât la persoanele vârstnice si în cadrul familiilor de muncitori. Înainte de 1990 intelectualii aveau o atitudine restrictiva fata de divort fiind influentati de normele si valorile promovate atunci. Dupa 1990 au început sa manifeste o atitudine mai favorabila fata de divort.
Legislatia cu privire la divort
Divortul reprezinta forma legala de desfacere a casatoriei sau desfacerea casatoriei prin hotarâre judecatoreasca. În tarile europene divortul este reglementat de trei tipuri de legislatii:
A.Divortul sanctiune prevede ca disolutia casatoriei se face în urma constatarii culpei unuia dintre soti. Divortul nu se poate pronunta împotriva sotului inocent. Fiind o sanctiune pentru culpa se poate pronunta daca s-a actionat în instanta, chiar si când continuarea casatoriei nu devine imposibila prin culpa savârsita.
B.Divortul faliment apare când legaturile dintre soti sunt puternic afectate, constientinzându-se falimentul uniunii conjugale.
C.Divortul remediu este solutia unei casatorii complet compromise ce permite partenerilor recasatoria pentru a dobândi o casnicie reusita.
În România, divortul avea un caracter de exceptie casatoria încheindu-se pe viata. Acest caracter a fost înlaturat în 1993 când legiuitorul a stabilit câteva conditii pentru ca instanta sa pronunte divortul:
Pâna la data cererii de divort sa fi trecut cel putin un an de la încheierea casatoriei. Sotii pot încheia acordul înainte de a se împlini un an, acord pe care îl vor folosi dupa exprimarea acestui termen.
Sa nu existe copii minori rezultati din casatorie. Dupa verificarea existentei consimtamântului sotilor, instanta fixeaza un termen de doua luni în sedinta publica, termen ce lasa posibilitatea sotilor de a reveni asupra cererilor.
În cazul în care nu se renunta la divort se trece la judecarea cauzei fara a se administra probe cu privire la motivele de divort.
Determinanti ai divortialitatii în România
Cresterea divortialitatii în România în perioada anterioara anului 1966 si cresterea intervenita dupa anul 1974 si îndeosebi dupa 1990 a fost favorizata de dinamica unor factori interni si externi familiei. Dintre factorii externi care au favorizat aceasta crestere, sunt mai importanti: dezechilibrele demografice pe societate provocate de migratii, transformarile comportamentale antrenate în procesul rapid de urbanizare, scaderea controlului asupra comportamentelor, modificarile legislative intervenite dupa 1990.
În judetele în care dezechilibrele demografice pe sexe sunt mari, rata divortialitatii este ridicata. Aceste dezechilibre sunt provocate de migratii. Migratiile sunt în mod frecvent asociate procesului de urbanizare. În prima jumatate a acestui secol rata divrtialitatii în mediul urban a fost de 2-2,5 mai mare decât în mediul rural, iar dupa aceea aceasta diferenta a scazut. Familia rurala traditionala era mai atasata de stabilitatea casatoriei, disolutia familiala era frânata prin interventia rudelor si a colectivitatii locale, iar divortul era supus unor sanctiuni sociale din partea colectivitatii.
Datorita amploarii procesului de migratiune si de urbanizarea controlul social local asupra comportamentelor familiale este redus. Atitudinea fata de divort este diferentiata în raport cu mediul social si profesional. Intelectualii manifesta o atitudine mult mai defavorabila cu privire la divort decât muncitorii, deoarece intelectualii au conceptia mai completa a consecintelor sociale si individuale ale divortului.
Atitudinile institutiilor sociale au devenit în perioada 1966-1989 tot mai restrictive fata de divort punând un accent tot mai mare pe stabilitatea familiei încercând sa frâneze disolutia familiala si divortul. Dupa 1990, institutiile sociale si-au diminuat sau chiar si-au pierdut rolul în actiunea directa de frânare a divortului.
În România stabilitatea familiei este influentata si de diferenta de vârsta între soti. O divortialitate mai mare apare când vârsta sotului este mai mare decât vârsta sotiei cu 10-25 ani. Rata divortialitatii este cu mult mai mare atunci când sotia este mai mare în vârsta. Din totalul casatoriilor în care sotia este mai în vârsta decât sotul cu peste 15 ani, cca. 30-40% din casatorii se termina prin divort.
Distributia divorturilor dupa profesia sotilor pune în evidenta o rata mai mare a divortialitatii în cuplurile în care unul sau ambii parteneri sunt muncitori. Divortialitatea în cuplurile de intelectuali si agricultori are o pondere mai mica deoarece acestia considera ca divortul ar avea asupra lor efecte sociale negative. Dintre cei care divorteaza o situatie deosebita o au cuplurile în care unul dintre soti nu lucreaza, mai ales sotul.
Factorii directi si cei mai vizibili care determina disolutia cuplurilor sunt conflictele familiale provocate de divergentele mari între asteptari si realizari, temperamentele si comportamentele, inadaptarea sexuala, infidelitatea, interventia nedorita a rudelor si dificultati materiale. Un alt factor de disolutie este separarea teritoriala a locurilor de munca. Diminuarea sau absenta relatiilor zilnice dintre soti favorizeaza relatiile extraconjugale.
Factorii analizati pâna acum nu sunt cauze nemijlocit ale divortului. Ei actioneaza prin intermediul perceptiilor lor de catre soti, prin atitudinea pe care acestia o adopta. În medii familiale diferite, acesti factori pot sa duca sau nu la divort. În hotarârea de a divorta importanta nu este numai realitatea, ci si perceptia subiectiva a acestei realitati.
Pentru a descarca referate trebuie sa fii membru eCursuri.ro
Intra in contul tau sau inregistreaza-te GRATUIT (dreapta sus)
0 comentarii
Adauga comentariu
Pentru a adauga comentarii trebuie sa fii membru eCursuri.ro
Intra in contul tau sau inregistreaza-te GRATUIT (dreapta sus)
