Pentru a descarca referate trebuie sa fii membru eCursuri.ro
Intra in contul tau sau inregistreaza-te GRATUIT (dreapta sus)
Domnul Trandafir
Prin caracterizarea directă, realizată de autor şi alte personaje, reies următoarele trăsături fizice:
„Era un om bine făcut, puţin chel în vârful capului, cu ochii foarte blajini. Când zâmbea, se arătau sub mustaţa tunsă scurt nişte dinţi lungi, cu strungă mare la mijloc.
Caracterizarea directă prezintă de asemenea şi trăsăturile morale, aşa cum reies din fragmente: „… învăţătura cealaltă, sufletească (…) ne-o da (…) nu pentru că trebuia şi pentru că i se plătea, dar pentru că avea un prisos de bunătate în el şi pentru că în acest suflet era ceva din curăţenia unui apostol”, dascălul având un suflet cald, plin de bunătate, a format minţile şi sufletele copiilor şi a fost pentru ei un model de bunătate sufletească.
Îi învăţa din dragoste şi devotament, fără a-i păsa de lume şi de „viforul de nemulţumiri” din jurul său. Prin fragmentul: „Nu, Domnu nostru nu ne-a învăţat niciodată din pricină că se temea de cei mari”, autorul arată că dascălul era devotat meseriei sale, pe care o făcea cu pasiune şi pricepere, era corect şi cinstit.
Era un bun organizator, iar în acel colţişor de ţară, el nefiind verificat de nimeni, putea să facă ce dorea, dar el făcea ceea ce considera că era mai bine pentru şcoală şi pentru elevii săi.
Iubea copiii, pentru care era un adevărat părinte: „Îi era drag să ne înveţe şi parcă eram copiii lui.”
Pe lângă un bun dascăl, domnul Trandafir era şi gospodăros: „Era foarte gospodăros şi-i plăcea să facă fiecare lucru cu rânduială”, şi vroia ca şi elevii săi să fie la fel. Într-o zi, pe când rânduia un car cu fân, iar copiii erau în clasă cu monitorii, dascălul primeşte o vizită neaşteptată.
Prin caracterizarea indirectă, prin analizarea faptelor, gândurilor, gesturilor, atitudinilor, vorbirii, frământărilor sufleteşti, mediul de viaţă, ce apar în naraţiune, descriere şi dialog deducem următoarele fapte:
Domnul Trandafir îi învăţa pe copii să-şi respecte şi să îşi iubească neamul şi ţara, la fel cum iubea şi el, îi învăţa să creadă în trecutul şi vrednicia poporului român, i-a învăţat lucruri de care nu-şi mai aduc aminte, dar care au încolţit mai târziu, ca nişte seminţe bune.
Le dădea învăţătura sufletească: „Când ne învăţa cum să spunem poeziile eroice, vorbea tare şi înălţa în sus braţul drept.”
Dascălul a reuşit să le stârnească interesul copiilor pentru învăţătură si citit, muzică şi pentru adevăratele valori, mai târziu ei ajungând să iubească aceste lucruri: „Când trebuia câteodată, sâmbăta după-amiază, să ne cetească din poveştile lui Creangă, ne privea întâi blând, cu un zâmbet liniştit, ţinând cartea la piept, în dreptul inimii – şi în bănci se făcea o tăcere adâncă”.
Datorită bunătăţii lui şi iubirii pe care o purtau pentru el, „… băieţii învăţau după puterile lor” şi de teama de a nu-l dezamăgi pe prea-iubitul lor dascăl.
Era autoritar, ştia când să-i laude: „Brava băieţi”, dar ştia şi când să-i dojenească: „Măi domnule !”, aceasta fiind cea mai mare mânie a sa, dar băieţii când o auzeau, le venea să intre cu capul în pământ de ruşine.
Dascălul este politicos, respectuos şi ospitalier cu străinii veniţi şi dă dovadă de bunele maniere, lăsând deoparte munca, şi ocupându-se de ei, neştiind cine erau acei oameni: „Mă rog, ce doriţi dumneavoastră?” , „Mă rog, domnule, dacă eşti bun şi nu te superi … cu cine am onoarea ?” , „Marie ! ia vezi ceva de răcoreală ! (…) ia şedeţi, vă rog, colea, la umbră, în cerdac …”.
Curios, că cine sunt acei musafiri, el îl întreabă pe unul din ei, că cine sunt, iar acesta i-a zis că acela era domnul ministru şi că el este inspectorul cutare, la acestea zise, dascălul dă dovadă de haz şi de simţul umorului, răspunzându-i, mirat că cineva ar veni să-l verifice în acel colţişor al ţării: „Asta e prea-prea, şi Domnul începe a râde cu hohot, (…) dar cum ai socoti dumneata că am să cred asemenea lucru ? Ce are să caute ministrul aici, în sărăcia noastră ?” .
Înainte de afla cine erau, Domnu’ Trandafir este rugat să ţină o lecţie. Dascălul ţine o lecţie normală, copiii dând dovadă că, datorită domnului Trandafir, au acumulat o cunoştinţă generală bogată, iar domnul Busuioc dă dovadă de măiestrie de dascăl.
La sfârşitul orei, străinii îşi dezvăluiesc identitatea, îl felicită pe dascăl şi sunt miraţi că în acel colţ de ţară, pot fi elevi aşa buni şi sunt convinşi că şcoala a meritat să fie înfăptuită.
Între dascăl şi copii s-a format o legătură sufletească, acesta devenind părintele şi confidentul copiilor, iar copiii au ajuns să ţină mai mult la el decât la oricine.
Într-un timp s-a zvonit că are să-l mute pe domnul Trandafir, în altă comună peste Siret, atunci băieţii s-au strâns într-o seară la şcoală, unii plângeau, alţii se sfătuiau, şi într-un târziu, s-au hotărât să meargă cu el, fiind dispuşi să renunţe la familiile lor pentru el, dar nu, el nu s-a dus nicăieri, a rămas acolo, pe pământul unde a muncit şi a fost înmormântat.
El dovedeşte dragostea faţă de copii, prin faptul că a nu a plecat şi a rămas împreună cu ei, în acea odaie, unde le „era cald vara şi frig iarna”. Le era băieţilor ca şi un adevărat părinte, împarte perele din curtea şcolii, împreună cu ״fiii săi״.
Sadoveanu, scrie această operă din recunoştinţă, respect, admiraţie, dragoste pentru părintele său, Mihai Busuioc, idolul lui în viaţă. Va fi mereu o amintire plăcută în sufletul elevilor săi, iar Mihail Sadoveanu îi va fi veşnic recunoscător, fiindcă l-a învăţat gramatica, punctuaţia şi învăţătura sufletească, ce au alcătuit baza meseriei sale.
Domnul Trandafir poate fi comparat cu dascălul scriitorului Ion Creangă, ale cărui poveşti au fost un dar nepreţuit pentru băieţi, bădiţa Vasile, la fel şi el un model de bunătate. Barbu Ştefănescu Delavrancea, Alexandru Vlahuţă şi Ion Luca Caragiale, au scris şi ei despre dascălii săi din copilărie: domnul Vucea, domnul Udrea sau Marius Chicoş Rostogan, dar aceştia erau răi.
Titlul operei – este alcătuit din două substantive. Substantivul „Domnu’ ” este scris cu majusculă pentru că elevii îl admirau şi îl respectau. Apostroful indică o adresare familiară, apropiată, deoarece era într-adevăr apropiat copiilor. Substantivul propriu „Trandafir”indică frumuseţea sufletească (spirituală) şi delicateţea învăţătorului, dar şi micii ghimpi ai săi: ״Măi domnule
Pentru a descarca referate trebuie sa fii membru eCursuri.ro
Intra in contul tau sau inregistreaza-te GRATUIT (dreapta sus)
