Pentru a descarca referate trebuie sa fii membru eCursuri.ro
Intra in contul tau sau inregistreaza-te GRATUIT (dreapta sus)
Evolutia artei dramatice in literatura romana
Apărută din cele mai vechi timpuri, la popoarele antice ale lumii, arta teatrală s-a dovedit una din cele mai îndrăgite progenituri ale literaturii. Ca mod de comunicare, jocul teatral pare a fi unul dintre cele mai vechi, el putând fi observat nu numai la oameni, dar şi la unele premiate, deci imitarea unor anumite lucruri, fiinţe nu este o acţiune care necesită un efort intelectual ridicat. Dar jocul teatral nu este nici pe departe un reflex automat, el se naşte din necesitatea umană de comunicare şi evoluează pe baza nevoii de dezvoltare a raţiunii şi simţirii. Teatrul îşi creează un microunivers propriu, în care dramaturgul se substituie naturii creând personaje şi locuri, făcând din vis realitate, punând în faţa spectatorilor o lume nouă, uneori complet diferită ce cea reală. Actorii dau naştere personajelor plăsmuite în imaginaţia dramaturgului, un adevărat Prometeu care creează viaţă din nimic.
Nu putem aprecia exact când au apărut primele reprezentaţii teatrale, definiţia jocului teatral ne lasă în umbră, ea categorisind drept teatru orice manifestare imitatoare care lasă impresia unui joc imaginar, ori astfel de manifestări au fost întâlnite încă dinaintea apariţiei Homo Sapiens. Ce putem aprecia ca sigur este faptul că manifestările teatrale au luat avânt în vremea Greciei antice, când s-au cristalizat primele genuri ale stilului dramatic. În Atena antică s-au format primii dramaturgi precum Aristophan, Sofocle, Horaţiu filozofi greci care au observat predilecţia oamenilor pentru reprezentările teatrale.
La noi în ţară teatrul are rădăcini la fel de vechi ca şi teatrul grecesc, dar spre deosebire de acesta piesele au un caracter laic, ele fiind create de oamenii din popor şi cizelate pe parcursul vremii. Lipsa unui artist care să fi pus bazele pieselor de teatru a dus la un caracter oarecum spartan al acestora, ele nefiind cizelate precum cele ale marilor dramaturgi precum Alecsandri sau Caragiale, cu toate acestea ele au fost savurate de-a lungul secolelor de publicul format din oameni din popor, care vedeau în astfel de jocuri teatrale o alinare a durerilor şi o rază de speranţă. Această manifestare s-a concretizat în teatrul popular, cea mai veche formă de artă dramatică din ţara noastră.
Teatrul popular reprezintă totalitatea producţiilor dramatice populare, incluzând drama rituală. Jocurile cu măşti, drama liturgică, teatrul de haiduci, teatrul cu subiecte istorice. Pe teritoriul ţării noastre elemente de artă teatrală au existat în cadrul riturilor arhaice cu mult înainte de contactul cu civilizaţia greacă şi romană. În substratul traco-dac au pătruns cu timpul scheme, subiect, teme şi chiar eroi ai mitologiilor elene şi latine, în special ale antesteriilor păgâne, ale sionisiacilor, saturnaliilor şi kalendelor. Primele forme de dramă rituală au fost cele referitoare la vânătoarea primitivă. Acestora le-au urmat jocurile crescătorilor de animale şi apoi cele cu caracter agrar, care foloseau măşti vegetale şi antropomorfe, reprezentând demoni ai vegetaţiei, personificând primăvara (ca în Paparuda) sau referindu-se la rituri ale fertilităţii solului (precum Căluşul, Cucii). Cultul morţilor a generat o altă categrie de jocuri rituale: jocurile grupurilor de bărbaţi, care întruchipau, deghizându-se, spiritele strămoşilor. Cu timpul, toate aceste forme ale dramei rituale şi-au pierdut sensurile iniţiale, accentuându-se caracterul ludic. Rudimente ale câtorva drame rituale, Căluşui (Căluşarii), Caloianul, Paparuda, s-au păstrat până în zilele noastre.
Dimitrie Cantemir menţionează în Descrierea Moldovei puterea magică, terapeutică, ce se atribuia jocului ritual al Căluşului. Elementele teatrale arhaice din jocul Căluşului sunt: măştile de pânză albă ale căluşarilor, masca mutului, mimarea luptei cu toiagele şi interdicţia de a vorbi în timpul jocului. În ceea ce priveşte vechimea, s-ar putea să existe o legătură între jocul Căluşului şi dansul ritual de origine tracă kolovrismos, descris de Xenophon, dans al cărui rost era de asemenea vindecarea bolilor. O variantă a căiuţului poate fi considerată drama rituală Crăiţele, existentă la românii din Timoc, cu funcţii magice, de fertilitate, fecunditate şi profilaxie. Obiceiul Caloianul (Scaloianul, Ududoiul) simbolizează sacrificiile umane făcute divinităţilor fenomenelor atmosferice, precum a le capta binevoinţa. La ceremonia rituală a Caloianului, care se practică în timpul perioadelor de secetă, participă, de regulă, numai femeile şi fetele. Acest fapt, asociat cu prezenţa unui simbol falic, arată că este vorba de o magie practicată şi în vederea fecundităţii. Ceremonialul constă în îngroparea unei păpuşi de lut (Caloianul) la marginea unui lan de grâu, sau în punerea acesteea într-un sicriu lăsat să plutească pe o apă curgătoare. Caloianului i se atribuie rolul de ajutor al Sf. Ilie. Simbioza dintre elementele păgâne şi cele creştine constă în faptul că denumirea obiceiului este luată din calendarul creştin, în timp ce forma şi conţinutul său relevă un rit anterior creştinismului. Un ritual de secetă este şi Paparuda sau Paparudele, în care se utilizează dansul mimic şi măştile fitomorfe, combinate cu elemente de magie homeopatică (udatul cu apă al paparudelor). Caloianul (păpuşa de lut), cămaşa ciumei (momâia de paie îngropată în cămaşa de in, care era aprinsă pentru stăvilirea molimei), Uitata (păpuşa din colac împletit dăruită pentru pomana morţilor) sunt simboluri ale unor străvechi practici teatrale.
Cele mai vechi jocuri cu mâşti au fost cele ce ţineau la tracii sud şi nord-dunăreni, de sărbătorile solstiţiului de iarnă şi ale echinocţiului de primăvară şi toamnă. Creştinismul încearcă să combată jocurile cu măşti, travestirile de orice fel fiind interzise încă de la Sinodul al VI-lea (Constantinopol 692). Cu timpul, o parte din obiceiurile creştine au fost contaminate de rituri precreştine, în aşa măsură încât ele devin mai mult laice decât religioase. Tematica jocurilor cu măşti a evoluat de la faza ritual-spectaculară spre spectacolul fără rit axat spre creaţia mimo-dramatică şi apoi spre cea fono-dramatică. Capre (Ţurca, Brezaia) este jocul care prezintă ponderea cea mai mare în cadrul sprectacolelor cu măşti ale Anului Nou. Se întâlneşte pe tot cuprinsul ţării, dar cu o frecvenţă şi o varietate tipologică sporite în Moldova. Descinzînd din travestirile animaliere proprii culturilor vânătoreşti, imaginea caprei a pătruns în jocurile cu măşti din epoca feudală şi continuă să apară şi astăzi în contextul unor petreceri populare, cu deosebire în cele de la Anul nou. Prima fază de trecre a dramei rituale către teatru este prezentarea dramatică a unor episoade lucide. Substratul magic, ce atribuia Caprei rostul de a influenţa pozitiv vânătoarea şi căreia i se substituie în societatea de agricultori un rol fertilizator, este înlocuit acum prin explicarea acţiunii mimetice, văduvită însă de sensurile iniţiale. De regulă, spectacolul cuprinde o parte introductivă, descriptivă (în care se schiţează portretul măştii), urmată de moarte aparentă a animalului şi reînvierea acestuia prin descântecul Blojului (Moşului, Ciobanului, Urâtului) care-l însoţeşte. Textul Poetic prezintă vădite înrâuriri ale cântecului liric, strigăturii, descântecului şi este posterior pantomimei. Masca propriu-zisă, construită din lemn cu maxilarul inferior mobil, iniţial stilizată, se transformă dintr-un element de recuzită teatrală într-un obiect decorativ, fiind împodobită excesiv cu mărgele , hurmuz. Panglici, oglinzi, flori de hârtie, clopoţei. Acest obicei a exercitat o puternică influenţă asupra tuturor jocurilor cu măşti, care reproduc, în general, aceeaşi acţiune: Berbecii, Boul, Cerbul, Ţapul, Cămila, Leul, Struţul, Păunul etc. În schimb, Calul şi Ursul – primul având la noi o arie de răspândire ce nu depăşeşte spaţiul moldovenesc prezintă similitudini cu jocul Caprei sau al Cerbului numai în cazuri izolate. O formă derivată a Caprei de la Anul Nou este jocul, cu acelaşi nume, ce se practică la priveghi cu scopul de a crea o atmosferă de bună-dispoziţie în serile premergătoare despărţirii de cel răposat.
Pentru a descarca referate trebuie sa fii membru eCursuri.ro
Intra in contul tau sau inregistreaza-te GRATUIT (dreapta sus)
0 comentarii
Adauga comentariu
Pentru a adauga comentarii trebuie sa fii membru eCursuri.ro
Intra in contul tau sau inregistreaza-te GRATUIT (dreapta sus)
