Pentru a descarca referate trebuie sa fii membru eCursuri.ro
Intra in contul tau sau inregistreaza-te GRATUIT (dreapta sus)
Evolutia textului dramatic in literatura romana
Cele mai vechi elemente teatrale se găsesc în folclor, în jocurile tinerilor, în jocul cu măşti şi teatrul păpuşăresc, în obiceiurile legate de sărbătorile de iarnă(„capra, ţurca, brezaia, căluşul”) sau în datinile legate de principalele ritualuri ale vieţii.
Primele compuneri dramatice scrise în limba română datează de la sfârşitul secolului al XVIII-lea.
Angajarea României la conflagraţia mondială a provocat o întrerupere bruscă a activitaţilor spirituale. Mai toate revistele si-au încetat apariţia, cărţi de literatură n-au mai apărut până după război. O singură publicaţie cu profil cultural se tipăreşte în 1917 în Bucureşti: Scena. În Iaşii refugiului îşi târăşte existenţa, agonizând Viaţa nouă.
La începutul secolului al XIX-lea, montarea spectacolelor teatrale în limba română are de făcut faţă multor dificultăţi:lipsa unor spaţii corespunzătoare, a unor trupe de actori profesionişti, a unui repertoriu adecvat, concurenţa altor limbi agreate de publicul cultivat şi a trupelor străine.
Refacerea vieţii literare si teatrale a început de îndată ce împrejurimile au permis-o. Către sfârşitul anului 1918, la Bucureşti apar sau reapar periodice de cultură. Al. Macedonski, ajutat de Tudor Vianu,I Peltz, scoate o nouă serie din Literatorul. O revistă critica(teatrala, literară, artistică). Câteva dintre publicaţiile din perioada interbelica au venit cu cu programe ale căror idei brăzdează istoria literara:
Crinul publica Sărutarea pământului(fragment din Ion,de liviu rebreanu)
Lamura, organ al Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii, condus la început de Alexandru Vlahuţă, apoi de I. Al. Brătescu Voineşti, în sfârşit de I. Simionescu, având în primii ani colaboratori de elită(Nicolae Iorga, Tudor Arghezi, Lucian Blaga), etc.
Dramaturgia deceniilor interbelice şi-a datorat cele mai multe dintre realizări unor scriitori „totali” sau „plurivalenţi”:Lucian Blaga, Camil Petrescu,Victor Ion Popa, G.H. Zamfirescu, Mihail Sebastian. Notabile contribuţii la dezvoltarea ei au adus însă şi autorii cu vocaţie exclusiv sau precumpănitor dramaturgică, precum G. Ciprian, Al. Kiriţescu, Mircea Ştefănescu, Tudor Muşătescu,. N-au contenit, fireşte, să alimenteze repertoriile teatrelor şi să publice noi piese, autori de notorietate înainte de primul război, ca Victor Eftimiu, M. Sorbul, Caton Theodorian, Mircea Bârsan.
Tipologic, literatura dramatică scrisă în intervalul dintre cele două catastrofe mondiale poate fi redusă şi ea, asemenea celei din oricare perioadă istorică, la câteva dominante. Aflate fără îndoiala pe treapta cea mai de sus a scării de valori, operele lui Blaga şi Camil Petrescu au întemeiat la noi, în două variante accentuat diferite, teatrul de cunoaştere. Teatrul de cunoaştere metaforic, de o parte: teatrul analitic şi problematizant, de cealaltă. Poezie revelatorie , la Lucian Blaga, mod al imaginarului mitologic, de sursă autohtonă, de construcţie, expresionistă, cu personaje-metafore: dezbatere, confruntare, polemică, reducţie fenomenologic personaj-problemă, la Camil Petrescu. In ambele cazuri, efectul derulărilor acţiunii dramatice este revelaţia. Dar în timp ce protagoniştii blagieni sunt factori ai revelaţiei ei înşişi, eroii emului său o obţin prin demersuri obstinate, prin cuceriri succesive, ei fiind, în formularea autorului însuşi, „chinuiţi ai revelaţiilor în conştiinţă”.
Înrudit cu teatrul de cunoaştere e cel – tot atât de nou în literatura română- parabolic şi „vestitor”, cu atribute de dramă expresionistă a „transformării”, creat de G. Ciprian (Omul cu mârţoaga) şi V. Voiculescu(La pragul minunii).
O altă modalitate dramaturgică, mai puţin inedită, dar aducătoare de prospeţimi, s-a constituit prin piese de atmosferă patriarhală, provincială şi rustică, de tonalitate duios umoristică, spiritual sentimentală, ca acelea semnate de Victor Popa, de Mircea Ştefănescu, nu mai puţin prin „comediile amare”, inspirate de periferia bucureşteană, pline de pitorescul mizeriei ale lui G. M. Zamfirescu. De un alt tip, modernizat prin intelectualizare, prin adâncirea metaforei, e teatrul poetic al lui Mihail Sebastian. În vecinătatea modalităţii sentimentale şi pitoreşti pot fi plasate piesele lui V. Voiculescu, de atmosferă rurală cu surse în arhaic şi cu pronunţată notă etnografică(îndeosebi Pribeaga).
Pentru a descarca referate trebuie sa fii membru eCursuri.ro
Intra in contul tau sau inregistreaza-te GRATUIT (dreapta sus)
0 comentarii
Adauga comentariu
Pentru a adauga comentarii trebuie sa fii membru eCursuri.ro
Intra in contul tau sau inregistreaza-te GRATUIT (dreapta sus)
