Pentru a descarca referate trebuie sa fii membru eCursuri.ro
Intra in contul tau sau inregistreaza-te GRATUIT (dreapta sus)
George Enescu (1881-1955)
Compozitor roman, violonist, pianist, dirijor si pedagog, unul dintre cei mai proeminenti muzicieni de la sfarsitul sec. al XII-lea si din prima jumatate a sec. al XX-lea, Enescu a ridicat muzica profesionala romaneasca la nivelul valorilor muzicii universale. Nascut la Liveni, langa Dorohoi, el a cunoscut din copilarie folclorul prin intermediul tarafurilor populare. Primele indrumari muzicale le-a primit de la parintii sai si de la un vestit lautar, Nicolae Chioru. Intre anii 1888 si 1893 a studiat la Conservatorul din Viena, cu Joseph Hellmesberger (vioara) si Robert Fuchs (compozitie), iar intre 1893 si 1899 la Paris, cu Andre Gédalge (contrapunct), Jules Massenet si Gabriel Fauré (compozitie), precum si cu M.P.J. Marsick (vioara). Creatia sa componistica abordeaza aproape toate formele si genurile muzicale. Reflectand dragostea pentru poporul din mijlocul caruia s-a ridicat si cu a carui sensibilitate s-a identificat, Enescu a creat o muzica cu un vadit caracter popular, national si realist. Opera lui Enescu reprezinta o pilda de insusire si dezvoltare creatoare a cuceririlor artei muzicale europene, de imbinare a acestora cu traditiile muzicii folclorice romanesti. Chiar si in lucrarile in care se manifesta influente germane sau franceze, ori in acelea al caror continut nu presupune neaparat forma nationala, ca, de pilda, Suita I “in stil clasic” pentru pian si opera “Oedip”, se vadeste legatura cu folclorul nostru, prin utilizarea, uneori discreta, alteori destul de evidenta, a formelor modale, ritmice, intonatiile, ale acestuia. Enescu a pus bazele temeliile simfonismului nostru, deschizandu-i mari perspective. Printre lucrarile lui mai de seama se numara: “Poema romana”(1897), care intruchipeaza o serie de tablouri sugestive ale vietii rustice; doua “Rapsodii romane”(1901; 1902), caracterizate printr-o linie melodica bogata, de autentica obarsie folclorica si invesmantare orchestrala colorata; trei suite pentru orchestra (printre care Suita a III-a “Sateasca”, 1938), in care folclorul cunoaste o transfigurare subtila; trei simfonii (1905; 1913; 1919, aceasta din urma refacuta in 1921), care, prin maturitatea conceptiei, exceptionala maiestrie armonica, polifonica si orchestrala, prin dimensiunile lor, reprezinta monumentale fresce sonore; o Simfonie de camera pentru 12 instrumente solistice (1945), in care folclorul atinge un grad inalt de rafinament; o Simfonie concertanta pentru violoncel si orchestra (1901).
Pentru a descarca referate trebuie sa fii membru eCursuri.ro
Intra in contul tau sau inregistreaza-te GRATUIT (dreapta sus)
0 comentarii
Adauga comentariu
Pentru a adauga comentarii trebuie sa fii membru eCursuri.ro
Intra in contul tau sau inregistreaza-te GRATUIT (dreapta sus)
