Pentru a descarca referate trebuie sa fii membru eCursuri.ro
Intra in contul tau sau inregistreaza-te GRATUIT (dreapta sus)
Iancu de Hunedoara
Devenind adevaratul conducator al gruparii favorabile regelui Vladislav I Jagello, Iancu de Hunedoara a fost rasplatit din plin de catre acesta, demnitatea cea mai importanta ce i-a fost încredintata fiind aceea de voievod al Transilvaniei, în 1441. În acest fel el a reusit sa imprime regatului Ungariei o linie politica predominant antiotomana, conflictele din Europa Centrala cu Frederic III de Habsburg (1440-1493) si cu Jan Jiskra, aliatul acestuia si adevaratul stapân al Slovaciei, trecând pe un plan secundar.
Astfel, marile actiuni militare antiotomane ale lui Iancu de Hunedoara, caracterizate printr-o mobilitate si o îndrazneala putin obisnuite în acea vreme, încep în 1441, când el înfrânge în teritoriul sârbesc, pe Ishak, beiul de Semendria . Apoi, în anul urmator, Iancu a facut fata unei puternice ofensive otomane, dupa înfrângerea de la Sântimbru (18 martie), el reusind sa-l zdrobeasca complet, lânga Sibiu, pe Mezid, beiul de Vidin (22 martie), iar la 2 septembrie sa obtina o noua mare victorie pe râul Ialomita, împotriva beilerbeiului Rumeliei, Sehabeddin, victorie care a marcat începutul luptelor sale ofensive împotriva turcilor
Pentru politica sa ofensiva antiotomana, Iancu avea nevoie de liniste la granitele apusene si de cooperarea cât mai multor puteri crestine. Linistea a fost obtinuta prin încheierea, în vara lui 1443, a unui armistitiu pe doi ani cu Frederic III de Habsburg, tutorele, dupa moartea reginei Elisabeta, al viitorului rege al Ungariei, Ladislau V Postumul (1453-1457). În schimb , sprijinul puterilor crestine lasându-se asteptat, Iancu, împreuna cu regele Vladislav I, a trecut la ofensiva. “Campania cea lunga”, una dintre cele mai stralucite realizari militare ale vremii, pe care voievodul transilvan a condus-o împotriva turcilor din sudul Dunarii, la sfârsitul anului 1443 si începutul lui 1444 a contribuit, în mod indiscutabil, la declansarea rascoalei antiotomane a poporului albanez, condusa de Skanderbeg, la declansarea altor rascoale antiotomane în Balcani si la clarificarea pozitiei puterilor crestine apusene în privinta sprijinului pe care aveau sa-l acorde luptei antiotomane pe viitor.
Evident, nu toate puterile crestine erau dispuse sa se angajeze în lupta antiotomana. Dintre cele apusene, pentru ca nu se punea problema celor rasaritene, aflate deja în lupta cu turcii, au raspuns pozitiv, datorita unor interese specifice, în afara papalitatii, Alfons V de Aragon si Neapole (1416-1458), Venetia si ducatul Burgundiei.
Daca pentru ducele burgund, Filip III cel Bun, cruciada continua sa reprezinte o manifestare a spiritului cavaleresc medieval , pentru Alfons V , la fel ca si pentru Venetia , cruciada reprezenta o modalitate de a-si apara propriile interese comerciale, politice si militare în Mediterana Orientala si Peninsula Balcanica. Pentru ei, popoarele si statele crestine din aceste zone puteau fi tot atât de periculoase ca si turcii otomani, iar cu acestia se putea ajunge la acorduri si tratate care sa le protejeze interesele la fel de bine, daca nu chiar mai bine, decât lupta deschisa. Un exemplu de stat italian care a promovat cu consecventa aceasta a doua cale, de colaborare si întelegere cu turcii, a fost Genova.
Daca înainte de “Campania cea lunga” Alfons V si Venetia au raspuns la chemarea pentru cruciada lansata de papa Eugen IV la 1 ianuarie 1443 , cu promisiuni referitoare la trimiterea unor flote, promisiuni neacoperite, dupa stralucitele victorii ale lui Iancu de Hunedoara situatia s-a schimbat, victoria împotriva turcilor si alungarea acestora din Europa parând a fi fapte aproape împlinite si, în consecinta, prada rezultata în urma acestor evenimente nu trebuia scapata din mâini. Apatia si lipsa de dorinta de a lupta cu turcii s-au transformat cu o rapiditate extraordinara într-o nerabdare periculoasa de a da lovitura de gratie Imperiului otoman.
Faptul ca în 1443 statele crestine nu au trimis flota promisa si nici un alt fel de ajutoare, tocmai în momentele în care Iancu de Hunedoara si Vladislav I al Ungariei faceau un efort deosebit pentru a da lovitura de gratie Imperiului otoman, atacat simultan de Ibrahim, beiul de Caramania , explica de ce în anul urmator cei doi au avut ezitari cu privire la tratativele cu turcii. Aceasta lipsa de coordonare a actiunilor militare si diplomatice, rezultat al contradictiilor care sfâsiau lumea italiana, ca si întreaga Europa crestina, a fost una din cauzele cele mai importante ale dezastrului de la Varna (10 noiembrie 1444), adica al ultimei încercari serioase de a-i alunga pe turci din Europa.
Pentru a descarca referate trebuie sa fii membru eCursuri.ro
Intra in contul tau sau inregistreaza-te GRATUIT (dreapta sus)
0 comentarii
Adauga comentariu
Pentru a adauga comentarii trebuie sa fii membru eCursuri.ro
Intra in contul tau sau inregistreaza-te GRATUIT (dreapta sus)
