Pentru a descarca referate trebuie sa fii membru eCursuri.ro
Intra in contul tau sau inregistreaza-te GRATUIT (dreapta sus)
Incompatibilitatea dintre fata de imparat si Hyperion
Dragostea lui Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850 – 15 iunie 1889) pentru folclorul naţional a fost profundă şi constantă, poetul simţindu-şi rădăcinile spirituale adânc înfipte în sufletul neamului românesc, după cum mărturisea el însuşi într-o însemnare făcută pe marginea unui manuscris : „Dumnezeul geniului m-a sorbit din popor, cum soarbe un nor de aur din marea de amar”. Eminescu a fost fascinat de creaţiile populare, culegând doine, legende şi basme care l-au inspirat şi i-au influenţat întreaga creaţie. Basmele culese au fost prelucrate şi versificate, uneori modificate atât în conţinut, cât şi în semnificaţii, adaptându-le universului său poetic. Din culegerea folcloristului german Richard Kunisch, cuprinzând şi basme populare româneşti, culese de acesta din Muntenia, Eminescu a fost impresionat de „Fata din grădina de aur” şi de „Fecioara fără corp”, pe care le-a versificat şi le-a înnobilat cu idei filozofice în două poeme de referinţă : „Luceafărul” şi „Miron şi frumoasa fără corp”.
În esenţă, povestea de dragoste din „Luceafărul”, - subliniată prin alchimia simbolizării în registru liric – îşi configurează identitatea şi-şi tensionează liniile de forţă tocmai prin intermediul invocaţiei. Fiecare dintre eroi, cu excepţia Demiurgului, se dezvăluie prin aceasta, iar făptuirile lor sunt aproape integral determinate de natura răspunsului la chemare.
Cu o excepţională cunoaştere a sufletului uman şi cu o subtilitate în stare să convertească limpezimea în ermetic, Eminescu îşi construieşte poemul pe două planuri de relaţionare cărora apare tensiunea lirică şi în acelaşi timp dialectica semnificaţiilor. Este vorba de planul realităţii şi de cel al scenografiei onirice. Intersectarea lor are drept rezultat, între altele, receptarea Cătălinei ca punct geometric de structurii poetice (atât Hyperion cât şi Cătălina sunt smulşi de pe orbitele lor prin puterea de atracţie a prea frumoasei fete; identitatea celor două pasiuni este atât de diferită, iar rezultatele ispitirii atât de opuse tot datorită Cătălinei, factor declanşat şi determinat al acestora, metamorfozele lui Hyperion şi invocările lui în absolut sunt spectacole regizate în spaţiul
visului de bogăţia interioară a fecioarei, fascinată în starea de veghe de strălucirea şi misterul Luceafărului). Pe de altă parte, cuplul Luceafărul – Cătălina, finalizat prin logodnă. Şi aceasta nu doar fiindcă natura celor doi este atât de diferită, ci şi pentru că între vis şi realitate deosebirea este tot atât de mare ca aceea dintre astrul azurului şi fiul pământului.
Singurul spaţiu în care chemarea apare reciprocă este spaţiul visului. Reciprocă, dar nu convergentă, lipsa de consens pare a proveni din eronata decodificare a mesajului Cătălinei de către Luceafăr. Fecioara, sensibilizată şi tulburată ca de un zburător, prin iradierile de taină ale lumii astrale („Şi pas cu pas pe urma ei / Alune că-n odaie, / Ţesând cu recile-i scântei / O mreajă de văpaie. // Şi când în pat se-ntinde drept / Copila să se culce, / I-atinge mâinile pe piept, / I-nchide geana dulce; // Şi din oglindă luminiş / Pe trupu-i se revarsă, / Pe ochii mari bătând închişi / Pe faţa ei întoarsă „). Cuprinsă de somn şi pătrunsă de vis, adresează chemarea astrală a spiritului şi o luminare a traseului existenţial („Pătrunde-n casă şi în gând / Şi viaţa luminează”).
Invocaţia apare astfel nu o chemare întru iubire, ci o adâncă aspiraţie a gândului setos de ideal.
Hyperion îi decodifică apelurile ca pe un mesaj al iubirii. Un mesaj având drept rezultat incendierea glacialităţii prin intermediul farmecului de excepţie al emiţătorului; de aici metamorfozele, semantizate prin cunoscutele invocaţii. Cu toate că n-o declară, el receptează mesajul fetei exact aşa cum aceasta îl receptează pe al lui : „Deşi vorbeşti pe înţeles / Eu nu te pot pricepe”. Incompatibilitatea prin rostire devine semnul incompatibilităţii de fond. Fiecare dintre membrii acestui cuplu eşuat în iubire, - cuplu devenit posibil doar în spaţiul visului – îţi dezvăluie prin invocaţie nu doar deosebirile de cod, ci şi pe cele de aspiraţie. În fond, Cătălina îşi doreşte accesul spre ideal, ceea ce-i destinat să rămână o permanentă aspiraţie a terestrului, în timp ce Luceafărul, străfulgerat de ispita iubirii, năzuieşte nuntirea cu efemerul, în radicală şi eternă contradicţie cu esenţa lui nemuritoare. Două chemări care se intersectează în tărâmul de graţie al visului, acolo unde totul este posibil, dar care nu se poate intersecta niciodată în starea de veghe
Pentru a descarca referate trebuie sa fii membru eCursuri.ro
Intra in contul tau sau inregistreaza-te GRATUIT (dreapta sus)
0 comentarii
Adauga comentariu
Pentru a adauga comentarii trebuie sa fii membru eCursuri.ro
Intra in contul tau sau inregistreaza-te GRATUIT (dreapta sus)
