Pentru a descarca referate trebuie sa fii membru eCursuri.ro
Intra in contul tau sau inregistreaza-te GRATUIT (dreapta sus)
Interpretarea muzicala-act creator
I.ARTA–FENOMEN CARACTERISTIC UMANITÃTII
Arta este una din formele de manifestare a culturii umane, prin care spiritul uman încearca sa cunoasca lumea, apelând la un limbaj propriu, si sa comunice rezultetele acestui demers, prin mesaje specifice, caracterizate prin structuri expresive, capabile sa transmita o emotie umana, emotie care are un caracter complex, incluzând simultan senzorialitate, afectivitate si spiritualitate.
Fenomenul artistic, întretesându-se, de-a lungul istoriei, cu evolutia de ansamblu a culturii, a suferit o suita de schimbari. Dinamica creatiei artistice deriva din necesitatea originalitatii neistovite, originalitate fara de care arta îsi pierde capacitatea de declansare a emotiei careia este menita sa îi dea nastere.
În antichitatea greaca, arta a fost socotita ca mimesis, ca “imitare” a realitatii. Condamnata de Platon sa ramâna în afara Republicii, fiind o “imitare” de gradul al doilea si corupatoare a moravurilor austere, arta se vede apoi socotita de Aristotel ca având functia de catharsis, expurgatoare a pasiunilor. Totodata arta este privita ca poesis, ca “formatoare”, ca activitate constructiva de forme, capabile sa insufle virtute estetica materiei cu care lucreaza artistul: cuvinte, culori, sunete, materii statice (marmura, bronz, lemn) sau în miscare.
Arta a fost legata, de-a lungul istoriei, de categoria frumosului. Artistul este destinat sa creeze forme frumoase, sa tinda catre ceea ce estetica Renasterii numea concinnitas, lucrul desavârsit, perfectiunea. În evolutia ei istorica, arta a aparut din ce în ce mai limpede ca fiind capabila sa dea expresie trairilor semnificative ale artistului, apelând la capacitatile afective si intelective ale celor care recepteaza opera. Accentul se deplaseaza treptat de la perfectiune catre expresiv, de la realizarea frumusetii catre ceea ce pune în efervescenta întreaga complexitate a omenescului, de la jocul senin catre afirmarea pasionata a tumultului sufletesc. Suntem astfel în prezenta a doua modalitati de manifestare a artei: clasicista si romantica, de pura vizualitate si de empatie.
Structurile expresive ale artei alcatuiesc un limbaj specific, care realizeaza o comunicare între artist si cel ce recepteaza opera de arta. Creatia artistica este caracterizata, în principal, de trei functii pe care le îndeplineste: de cunoastere (cognitiva), educativa (etica) si, nu în ultimul rând, emotionala (estetica). Virtutile cognitive si etice ale artei devin iluzorii daca opera de arta nu este capabila sa declanseze, prin elementele ei specific estetice, tocmai acea emotie caracteristica, care îi da forta bine cunoscuta.
Arta este perceputa ca manifestare a spiritului uman, prin care creatorul de arta îsi exprima gândurile, sentimentele si optiunile fata de realitatea materiala si spirituala, exprimare facuta prin intermediul imaginilor artistice. Artele se dosebesc între ele dupa natura imaginilor artistice folosite, ceea ce înseamna ca fiecare arta opereaza cu mijloace proprii, specifice, aceste mijloace având uneori puncte commune, dar alteori fiind total diferite de la o arta la alta.
Omul, cel caruia i se adreseaza arta, vine în contact cu imaginea artistica prin intermediul celor doua simturi principale: vazul si auzul. Luând drept criteriu simturile cu ajutorul carora se percepe imaginea artistica artele pot fi de doua feluri: vizuale si auditive.
Între opera de arta si om pot exista raporturi diferite: de creatie, de interpretare si de vizionare sau auditie. În artele plastice, datorita specificului acestor arte, creatorul se identifica cu interpretul sau, mai bine zis, în transmiterea operei de arta plastica lipseste interpretul, deoarece îndata ce opera a fost creata, ea poate fi pusa la dispozitia iubitorilor de arta , fara a necesita interventia vreunui interpret. Este însa necesar de a preciza ca opera de arta plastica nu se considera a fi creata decat dupa ce i s-a facut ultimul retus. Aceasta înseamna ca toti care contribuie la realizarea unei picturi monumentale, a unei statui, a unui edificiu architectural, sunt creatori si nu interpreti, chiar daca rolul celor mai multi dintre ei, în procesul de creatie, este doar acela de a concretiza conceptia artistica a creatorului principal.
Cu totul alta este însa situatia în muzica si literatura. Operele de arta literara si muzicala, desfasurandu-se în timp, nu pot ajunge la auditor decât prin intermediul interpretului, chiar daca acesta, în unele cazuri, este aceeasi persoana cu creatorul, sau este chiar auditorul (respective cititorul) însusi.
Prin urmare, se observa ca si din acest punct de vedere exista asemanare între muzica si literatura. Deosebirea consta în faptul ca, în muzica, rolul interpretului este indiscutabil mai mare decât în literatura. Muzica fiind o arta prin excelenta sonora, opera de arta muzicala nu-si poate atinge scopul pentru care a fost creata, decât daca este ascultata. De aici se poate trage concluzia ca, pentru cel care asculta muzica, interpretul joaca un rol mai important chiar decât creatorul.
Pentru a descarca referate trebuie sa fii membru eCursuri.ro
Intra in contul tau sau inregistreaza-te GRATUIT (dreapta sus)
0 comentarii
Adauga comentariu
Pentru a adauga comentarii trebuie sa fii membru eCursuri.ro
Intra in contul tau sau inregistreaza-te GRATUIT (dreapta sus)
