Pentru a descarca referate trebuie sa fii membru eCursuri.ro
Intra in contul tau sau inregistreaza-te GRATUIT (dreapta sus)
Nunta Zamfirei
George Coşbuc a intenţionat să realizeze o epopee naţională, plecând de la datinile, credinţele şi poveştile populare conservate în formele de viaţă spirituală românească de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Conceput în perioada colaborării sale la Tribuna din Sibiu, proiectul nu a fost materializat decât parţial. Din ceea ce a realizat, cele două balade, Nunta Zamfirei (Tribuna, 12/24 mai 1889) şi Moartea lui Fulger, din volumul Balade şi idile (1893), sunt cele mai izbutite.
Construită pe reprezentarea ceremonialului nupţial, Nunta Zamfirei este un elogiu adus bucuriilor vieţii, prin prezentarea unui moment de maximă afirmare a ei: întemeierea, bazată pe dragoste, a familiei. Optimismul, sentimentul comuniunii cu ceilalţi semeni, înţelegerea rosturilor căsătoriei — perpetuarea vieţii prin urmaşi — sunt coordonatele acestei poezii încărcate de dinamism şi robusteţe.
Ca specie literară, Nunta Zamfirei este o baladă cultă, cu o desfăşurare epică evidentă, atât de clar relevată, încât pot fi identificate chiar momentele subiectului. Ele se organizează astfel: expoziţiunea — prezentarea bogăţiei lui Săgeată, peţirea fetei şi alegerea lui Viorel ca mire; intriga —anunţarea nunţii în cele patru zări (“Şi s-a pornit apoi cuvânt!”); desfăşurarea acţiunii — pregătirea invitaţilor pentru nuntă, sosirea lor, alaiul mirelui, întâlnirea dintre mire şi mireasă, cununia, hora sătenilor; punctul culminant — ospăţul şi jocul nuntaşilor; deznodământul — urarea lui Mugur–împărat.
Caracterul epic este susţinut şi de marcarea momentului apariţiei protagoniştilor: “Ieşit-a-n cale-ales alai / De sfetnici mulţi şi mult popor”; “Ieşi Zamfira-n mers isteţ”, intrând în cadrul larg al nunţii ca personajele unei opere reprezentate pe scenă.
Nunta Zamfirei nu este o creaţie exclusiv epică. Prezenţa numeroaselor elemente lirice îi conferă caracterul de baladă epico-lirică: sublinierea frumuseţii Zamfirei: “...dar toată-n tot / Frumoasă cât eu nici nu pot / O mai frumoasă să-mi socot / Cu mintea mea”; recunoaşterea faptului că, în raport cu măreţia alaiului de nuntă, cuvintele nu reuşesc să reconstituie integral atmosfera: “Dar ce scriu eu? Oricum să scriu / E ne-mplinit!”; prezentarea hiperbolică a petrecerii, ca expresie a unei stări de extaz: “A fost atâta chiu şi cânt / Cum nu s-a pomenit cuvânt! / Şi soarele mirat sta-n loc, / Că l-a ajuns şi-acest noroc, / Să vadă el atâta joc / P-acest pământ!”.
Autorul reuşeşte să aşeze în relaţie de contiguitate planul real cu acela al basmului. Această capacitate de percepere şi restituire concomitentă a datelor realului şi plăsmuirilor feerice reprezintă una dintre trăsăturile definitorii ale baladei.
Nunta Zamfirei înfăţişează, în primul rând, o nuntă ţărănească, desfăşurată după un ceremonial strict, respectat cu sfinţenie, şi această nuntă constituie substratul esenţial de realitate pe care se construieşte balada. Momentele acţiunii se succed confirm tipicului nunţii ţărăneşti, aşa cum Coşbuc însuşi a înregistrat-o prin contact nemijlocit cu manifestările de ceremonial din Transilvania. Sunt marcate deci momentele din care se încheagă efervescentul şi tradiţionalul spectacol al nunţii ţărăneşti: sosirea alaiului mirelui, întâlnirea lui cu alaiul miresei, ieşirea miresei din casă, plecarea spre locul cununiei, hora poporenilor în timpul desfăşurării cununiei, ospăţul şi urările adresate noii familii. Acest ultim segment e chiar prezentat de poet ca o componentă obligatorie: “Şi vesel Mugur-împărat / Ca cel dintâi s-a ridicat / Şi, cu păharul plin în mâini, / Precum e felul din bătrâni / La orice chef între români, / El l-a închinat”.
În felul în care poetul construieşte nunta se simte viziunea unui plăsmuitor de basme. Ceea ce aparţine basmului în structura baladei este, în special, dimensiunea nunţii şi figuraţia; în baladă, fabulosul practic nu există, iar ceea ce ar putea fi considerat ca atare nu altceva decât un procedeu stilistic: hiperbola.
Portretul Zamfirei este unic prin frumuseţe, ea aparţinând fiinţelor din basme sau din prelucrări folclorice.
Vestea despre nuntă s-a răspândit atât de repede, încât a înconjurat pământul. Pentru a sugera extraordinara ei propagare, poetul apelează la antonimie (“Şi patru margini de pământ / Ce strâmte-au fost în largul lor”) şi comparaţie (“Acest cuvânt mai călător / Decât un vânt!”). Nunta determină agitaţie planetară, pentru a cărei reprezentare poetul recurge tot la hiperbolă (“Nuntaşi din nouăzeci de ţări / S-au răscolit” sau “Din fundul lumii, mai din sus, / Şi din Zorit, şi din Apus”).
Pentru a descarca referate trebuie sa fii membru eCursuri.ro
Intra in contul tau sau inregistreaza-te GRATUIT (dreapta sus)
0 comentarii
Adauga comentariu
Pentru a adauga comentarii trebuie sa fii membru eCursuri.ro
Intra in contul tau sau inregistreaza-te GRATUIT (dreapta sus)
