Pentru a descarca referate trebuie sa fii membru eCursuri.ro
Intra in contul tau sau inregistreaza-te GRATUIT (dreapta sus)
BASMUL POPULAR
Prâslea cel voinic şi merele de aur
-demonstraţie-
Înţelegând importanţa “izvorului curat ca lamura şi mai preţios ca aurul” al literaturii populare, după cum spunea marele nostru poet Mihai Eminescu, scriitorii noştri s-au aplecat asupra creaţiei populare, aducând această picătură de originalitate şi de inestimabilă valoare în faţa noastră.
Unul dintre cele mai frumoase basme ale românilor care sintetizează concepţia omului din popor despre lume şi de viaţă este “Prâslea cel voinic şi merele de aur”, cules de Petre Ispirescu.
Basmul este o creaţie epică orală în proză în care sunt prezentate fapte ale unor eroi fantastici, pe fondul luptei dintre bine şi rău, având o acţiune simplă în care elementele reale se îmbină cu cele imaginare.
Acţiunea basmului “Prâslea cel voinic şi merele de aur” conţine eroi supranaturali, împărţiţi în două tabere, binele şi răul, care trec prin peripeţii fantastice, în încercarea de a recupera merele furate din grădina împăratului şi de a-i găsi pe hoţi. Aceasta este structurată pe momente ale acţiunii.
Basmul începe cu o formulă consacrată “a fost odată”. Deci, expoziţiunea ne prezintă timpul, care este unul mitic, neprecizat, locul (împărăţia) şi o parte din personaje.
În intrigă aflăm că acest împărat avea în grădină un măr cu mere de aur, dar niciodată nu s-a putut bucura de ele, deoarece, când erau coapte, i se furau.
Încercările de a-i găsi pe cei vinovaţi de dispariţia merelor reprezintă desfăşurarea acţiunii. Astfel, fiul cel mic al împăratului, Prâslea, se încumetă să păzească mărul, după ce cei doi fraţi mai mari ai săi eşuează. El îl săgetează pe hoţ noaptea şi-i duce împăratului merele, dar neprinzându-l pe făptaş, pleacă pe urmele sale, însoţit de fraşii mai mari.
Mergând pe urmele hoţului, ei ajung la marginea unei prăpăstii, în care Prâslea coboară. Această prăpastie reprezintă tărâmul celălalt, unde lucrurile au cu totul altă înfăţişare decât pe pământ. Fiul de împărat dă de nişte palate (de aramă, de argint şi de aur) ale unor zmei, cu care se luptă şi pe care îi omoară, eliberându-le pe cele trei fete de împărat. În lupta cu zmeii este ajutat de corbul năzdrăvan. Deoarece fraţii îl trădează rămâne în aşteptare, Prâslea va ieşi pe celălalt tărâm cu ajutorul zgripţuroaicei, pe ai cărei pui i-a salvat de un balaur. Prin intermediul unui măr de aur, meştereşte o furcă cu fusul şi caierul de aur, apoi o cloşcă cu puii de aur, fiind astfel recunoscut de fata de împărat cea mică.
Punctul culminant poate fi considerat momentul în care Prâslea îl lasă pe Dumnezeu să facă dreptate şi, trăgând cu săgeţile în sus împreună cu fraţii săi, aceştia sunt pedepsiţi şi mor.
Deznodământul este specific basmelor. Binele învinge răul, forţa benefică triumfă: Prâslea se căsătoreşte cu fata de împărat, după ce şi-a îndeplinit misiunea şi i-a pedepsit pe toţi cei ce erau malefici.
Basmul de faţă dovedeşte întreaga măiestrie de creaţie în proză a poporului. Eroul luptă cu toate netrebniciile omeneşti, atât cu cele ale tărâmului nostru, cât şi cu cele ale tărâmului fantastic, dovedind un curaj şi o vitejie ieşite din comun. Credinţa lui în Dumnezeu, dovedită în special prin finalul operei, îl afută în acţiunile sale. Toate trăsăturile pozitive s-au adunat în protagonistul nostru care devine eroul pozitiv al basmului.
Frumuseţea basmului este sporită de forma povestirii. Se folosesc, în mod firesc, expresii consacrate. Prâslea îl strânge pe zmeu în braţe “de-i pârâie oasele”, fraţii “îi poartă sâmbetele” mezinului, zgripţuroaica vrea “să-l înghită de bucurie”.
Pentru a descarca referate trebuie sa fii membru eCursuri.ro
Intra in contul tau sau inregistreaza-te GRATUIT (dreapta sus)
0 comentarii
Adauga comentariu
Pentru a adauga comentarii trebuie sa fii membru eCursuri.ro
Intra in contul tau sau inregistreaza-te GRATUIT (dreapta sus)