Pentru a descarca referate trebuie sa fii membru eCursuri.ro
Intra in contul tau sau inregistreaza-te GRATUIT (dreapta sus)
Reforma si administratie publica
Dincolo de dezbaterile clasice referitoare la evolutia sistemelor administrative, modelelor de organizare si probleme ale rationalitatii limitate intreaga dezbatere moderna asupra reformei administrative se bazeaza pe termeni noi, deosebit de interesanti precum reinventarea guvernamintului sau noul management public(NMP).
Ideea “reinventarii guvernamintului” s-a manifestat atit in Statele Unite cit si in Europa; asa cum remarcau Osborne si Gaebler, aparitia unui guvernamint antreprenorial” constituie o evolutie inevitabila:” guvern dupa guvern si sistem public dupa sistem public, reinventarea este singura optiune posibila”. Noile abordari in materie de management public sint descrise ca o “ modernizare” a organizatiilor publice:” guvernele din tarile cele mai dezvoltate sint pe cale a reconsidera sau revedea ipotezele fundamentale in ceea ce priveste sectorul public/ privat” Putem vorbi din acest punct de vedere de descoperirea unui “nou model” in ceea ce priveste sectorul public, un model de “managerialism” care se distinge de administratia birocratica traditionala. Principalele componente ale noii tendinte se refera in principal la:
etica ce lasa managerilor libertatea de a coordona, actiona si gira problemele
punerea in practica a criteriilor si masurilor de performanta explicite
importanta semnificativa acordata controlului rezultatelor
cresterea concurentei datorita contractelor pe durata determinata si a procedurilor de oferte publice
adaptarea stilului de gestiune tipic sectorului privat
introducerea disciplinei si controlului in utilizarea resurselor
Acest model de actiune publica se incadreaza intr-un nou tip de cultura axata pe rezultate intr- un sector public mai putin centralizat, cultura caracterizata prin:
privilegierea interesului pentru rezultate in termeni de rentabilitate, eficacitate si calitate a serviciilor, inlocuirea structurilor organizationale puternic centralizate si ierarhizate cu medii de gestionare descentralizata, in care deciziile asupra alocarii resurselor si furnizarii de servicii sint mult mai apropiate de punctul de”livrare”, permitind detinerea de informatii de la clienti si alte grupuri interesate.
posibilitatea de a studia alternativele existente in furnizarea serviciilor publice, in ideea obtinerii unor efecte politice mai rentabile in ceea ce priveste costurile
importanta acordata eficacitatii serviciilor furnizate direct de sectorul public, prin crearea unor obiective de productivitate si crearea unor medii concurentiale in interiorul si intre organizatiile sectorului public.
intarirea, la nivel central, a abilitatilor strategice capabile sa ghideze evolutia statului si sa ii permita sa reactioneze adecvat, suplu si cu costuri scazute schimbarilor externe si diverselor interese.
Mondializarea principiilor si practicilor gestiunii publice face parte dintr- un proces de mondializare mai larg” imputabil” pe plan economic unei evolutii inspre o economie mondiala în care productia este internationalizata iar capitalurile circula libere intre tari; aceasta evolutie a fost în mod esential impulsionata de revolutia informatica ce a contribuit la ridicarea barierelor nationale. Reformele structurale si institutionale au devenit inevitabile; contextul mondializant in domeniul economic si informational a facilitat un schimb international de de idei si optiuni politice, astfel ca acum “ guvernele pot sa foloseasca experienta altor tari pentru a defini propriile raspunsuri politice”(OCDE, 1996).
Aceasta convergenta poate lua doua forme:
1.guvernele nationale incearca sa se adapteze practicilor internationale pentru a ramîne “în cursa”
2.guvernele nationale încearca sa preia cele mai bune practici ale omologilor internationali
Este totusi necesar sa constientizam faptul ca exista grade diferite de convergenta internationala; nu exista surse sau modele unice. Dimensiunea reformelor nu este intotdeauna aceeasi; practica administrativa poate face obiectul unor imbunatatiri mutuale, dar necesitatea si modalitatile de schimbare tin de contexte si consideratii pluraliste, influentate de factori politici si birocratici nationali si de alte nevoi în materie de guvernare.
La nivelul democratiilor dezvoltate domeniile în care se iau cel mai des masuri sînt(vezi grila de analiza a centrelor reformei în sectorul public in tarile OECD, 1993):
reforme financiare si de management
descentralizare
delegare si deconcentrare
Diferente de abordare a reformei au aparut, spre exemplu, intre tarile nordice si Marea Britanie/ Statele Unite; în acestea din urma reforma sectorului public a fost considerata din perspectiva unei logici a privatizarii, care primise deja o “aprobare” politica în anii ’80, în special sub guvernele Noii Drepte ale lui Reagan si Teacher. In tarile nordice privatizarea a provocat reactii puternice chiar daca termenul a fost folosit pentru a se desemna procesele normale de ajustare între sectorul public/ privat. De aici a rezultat o diferenta între discursul politic si ideologic utilizat de catre guvernul britanic/ american si reformele nordice exprimate în mod esential într- un limbaj apolitic, mergînd pe ideea” modernizarii”. În Marea Britanie reforma administrativa a constat mai ales într- un proces mergînd dinspre vîrf spre baza, un proces dirijat de catre centru(“ un mijloc politic pentru primul ministru”). În SUA, de multe ori reforma administrativa a fost legata de concurenta politica intre Congres si Presedinte.
Putem considera ca este aproape imposibil de definit “ the best way” in ceea ce priveste reformarea sectorului public: nu exista modele unice de reforma, nu exista solutii predeterminate”(OECD, 1995b). ; variatiile de abordare în materie de reforma sînt de înteles data fiind diversitatea datelor istorice, institutionale, politice, ca si diferentele la nivel de politici si economii nationale.
Diferentele între tari constau în intensitate si în luarea de initiativa în reformele particulare. Exista cîteva divergente importante si în ceea ce priveste obiectivele reformei; anumite tari au vizat ca obiectiv specific reducerea taliei sectorului public, in timp ce altele au optat pentru punerea accentului pe ameliorarea performantei sectorului public si întarirea rolului sau.
Reformele sectorului public pot viza instrumente politice adoptate în circumstante politice diferite, pe baza unor ratiuni diferite si cu impact diferit. Aceasta posibilitate are precedente în istorie; un studiu referitor la reformele sectorului public în Anglia si Prusia secolului XIX a aratat ca, pe cînd sistemul prusac a vizat o integrare a clasei de mijloc în curs de aparitie în interiorul elitei administrative, în Anglia s- a avut în vedere contrariul: birocratia publica a fost perceputa ca fiind un domeniu rezervat aristocratiei(asa nunita Oxbridge). Se gasesc exemple actuale si în ceea ce priveste politicile de privatizare. În studiul referitor la diferite exemple de privatizare industriala în cîteva tari ale Europei Occidentale, Vickers si Wright au identificat o gama diversificata de motive si ambitii ale persoanelor însarcinate cu privatizarea, diferite puncte de plecare la originea privatizarii, diferite structuri politice si institutionale servind ca si context persoanelor ce conduceau privatizarea, precum si instaurarea unor regimuri financiare diferite de transfer a proprietatii catre investitorii privati. Liou a constatat ca in cazul Taiwan sau Hong Kong privatizarea s-a facut pe criterii politice si nu datorita situatiei economice propriu zise.
Putem deci identifica uneori mijloace opuse pentru a realiza, aparent, acelasi obiectiv. Spre exemplu în China reforma sectorului public vizeaza ameliorarea eficacitatii si “rentabilitatii” administratiei guvernamentale prin edificarea unei birocratii legale si rationale de tip weberian, un sistem care, paradoxal, este deja pus în discutie prin reformele occidentale vizînd noul management public dintr-o perspectiva post birocratica.
În economiile în tranzitie din Europa Centrala si de Est reformele administrative au fost esential definite ca un proces vizînd mai degraba finalizarea unei situatii anterioare decît atingerea unei situatii dorite. Pe cînd eforturile de privatizare din tarile occidentale au vizat în general realizarea unei economii mai rentabile, eforturile în domeniu din Europa de Est vizeaza în mod esential elaborarea unui sistem de piata inexistent inainte.
Nu putem considera ca exista probe suficiente pentru a sustine teza unei convergente administrative pe plan international; este ,deci , mult mai interesant de explorat în ce mod diferite guverne si birocratiile lor fac fata provocarii managementului public în circumstantele sociopolitice specifice si cum se procedeaza la reforma sectorului public în fata unor cerinte crescute de testare a unor noi metode si structuri organizationale decît considerarea în bloc a tuturor eforturilor nationale, în cadrul unui model mondial care nu semnaleaza decît similitudini superficiale, mascînd disparitati esentiale.
De multe ori se spune ca reforma sectorului public, în cadrul mai larg al noului management public, este acompaniata de o schimbare fundamentala a valorilor. Rentabilitatea costurilor, eficacitatea si raportul calitate- pret reprezinta valori esentiale si criterii de masura ale formelor de exercitare a serviciului public. Aceste valori subliniaza în mod egal tentativa de debirocratizare a sectorului public prin intermediul descentralizarii si comercializarii si de transformare a culturii functionarilor, lucru ce semnifica un nou regim de motivare, noi conditii de munca, recompense si sanctiuni. Valorile esentiale pot fi recapitulate prin intermediul valorii de eficacitate ; atît aparatorii cît si scepticii reformei au un punct comun: uzeaza de argumentele lor în cadrul unui discurs asupra eficacitatii, primii aparînd reforma ca fiind singurul mod de a creste eficacitatea în timp ce cei din urma sînt îngrijorati de faptul ca reforma ar creste eficacitatea în detrimentul altor valori( cum ar fi echitatea) si consideratii. Nici una din cele doua parti nu a contestat faptul ca reforma sectorului public vizeaza eficacitatea si ca ea poate fi ameliorata. Se poate considera, într-un sens, ca aceasta noua conceptie a reformei constituie o negatie a modelului traditional de administratie publica caracterizata prin dubla dihotomie politica/ administratie si printr-o organizare birocratica sau ceea ce a fost descris ca un model de gestiune administrativa în masura în care denota initierea unui model “ postbirocratic”.
Regimul birocratic de tip traditional pe care reforma sectorului public de tipul noului management public il vizeaza in vederea schimbarii nu este un regim”ineficace”. Din contra, modelul birocratic weberian implica importanta capitala a eficacitatii si rationalitatii; Weber a afirmat ca tipul pur birocratic de organizare administrativa era capabil sa atinga cel mai înalt grad de eficacitate si ca este în acest sens cel mai rational mijloc cunoscut de a exercita puterea asupra fiintelor umane.
Istoric, modelul traditional de administratie publica a fost rezultatul unui amalgam de elemente institutionale provenind din diferite contexte în diferite epoci si neavînd în mod neaparat acelasi tip de logica instititionala. Preocuparea europeana pentru administratie publica a fost marcata de un trecut imperial, monocratic, centrîndu- se semnificativ asupra perfectiunii clasei guvernante. Serviciile publice ale Frantei lui Napoleon sau ale Prusiei lui Frederic cel Mare au fost bazate pe o organizare militara, urmînd aceleasi principii ale centralizarii, disciplinei si solidaritatii unei “clase de ofiteri”. Aceste caracteristici clasice ale birocratiilor europene au fost ulterior rationalizate de Weber.
Demersul american de ameliorare a administratiei publice a pornit de la cu totul alta realitate, rivalitatile si conflictele rezultînd din sistemul clientelismului politic( considerat a paraliza administratia publica). Noua administratie publica “progresista” va încerca sa elimine coruptia si incompetenta asociata spoil systemului. Apelul lui Wilson in anii 1880 pentru o separare a administratiei de politica a reprezentat o tentativa de depolitizare a administratiei publice prin intermediul profesionalizarii si vocatiei. Putem deci considera ca la finalul secolului eficacitatea administratiei publice a fost definita atît din punct de vedere organizational cît si politic, în cadrul problemelor specifice de guvernare care s- au pus în aceasta epoca.
În anii ’80 contextul administratiei publice s-a schimbat pe baza problemelor puse de intelectualii scolii economice a alegerii publice(public choice), care au caracterizat comportamentul birocratic ca un comportament esential ineficace si axat pe maximizarea bugetului. Cum a remarcat Frederickson, în literatura asupra reinventarii guvernamîntului se sustine ca modelul birocratic este cel care pune probleme si ca “teza antibirocratica a reinventarii guvernamintului convine cu siguranta epocii contemporane”.
Nu este deci nimic nou în preocuparea preponderenta inspre” eficacitate” a noului management public. Ceea ce a aparut clar de-a lungul timpului au fost opiniile si teoriile ce s- au schimbat perpetuu asupra cauzelor si surselor de ineficacitate a guvernului, asupra a ceea ce semnifica eficacitatea si cum va fi realizata. Noul management public, ca si tendintele anterioare în materie de reforma administrativa, a facut apel la o serie asemanatoare de valori esentiale. Ceea ce este cu adevarat nou în reforma contemporana a sectorului public nu sînt temele centrale de eficacitate si competenta manageriala ci noile contexte politice si ideologice în interiorul carora aceste teme sînt rearticulate( sau reinventate) si care fac ca aceste teme sa figureze în agenda reformelor.
Fundamentele noului management public dau impresia ca reforma sectorului public este antibirocratica. Neîncrederea fata de puterea birocratica si tendintele de expansiune ale elitelor birocratice au produs schimbarile bazate pe descoperirea “noilor modele”.Contrar originii aparent antibirocratice a reformelor sectorului public nu putem concluziona imediat ca aceste reforme produc un model antibirocratic mondial. Hood remarca faptul ca managementul public va fi în viitor mult mai diversificat din doua motive: în spatele criticii aparent concordante asupra administratiei publice exista o diversitate în agenda reformelor exista posibilitati variate între solutii “etatice” si solutii”de piata” în cadrul reformelor managementului public, pentru ca transformarea statului birocratiei publice nu înseamna pur si simplu simplu un stat minimal.
Este evident faptul ca noul management public se bazeaza pe elemente cum ar fi chiar privatizarea, pe punerea în discutie a performantelor statului birocratic sau pe “rationalismul economic”.Totusi, privind mai atent NMP ca strategie de reforma, el poate fi considerat a se situa în favoarea sectorului public odata ce cauta sa reformeze birocratia în loc sa o înlature( privatizarea ar putea avea in schimb acest efect). De fapt se pot identifica doua tipuri de atacuri la adresa birocratiei:
1.unul care vine de la dreapta si este reprezentat de partizanii privatizarii; acestia incita la înlocuirea puterii guvernamentale prin concurenta pietei
2.un altul de la stinga, ce incita la întarirea guvenului si cresterea spiritului sau de competitie
Exista o neta distinctie între agenda de reforme a celor care sînt în favoarea privatizarii si a celor care pledeaza pentru reinventarea guvernamîntului. Noul management public tine de cei din urma si se poate considera a fi o strategie care vizeaza sa “salveze” guvernamîntul si sa il remodeleze prin reinventare; aceasta strategie constituie o solutie de management pentru tratarea unei solutii politice. Cum personalul si beneficiarii serviciilor publice sînt preocupati de impactul negativ pe care o privatizare totala poate sa îl aiba asupra interesului lor, o reforma orientata pe NMP constituie o posibilitate mai acceptabila.
Pentru a estima la justa sa valoare reforma sectorului public trebuie înteleasa politica de reforme. Putem considera ca la acest moment si din acest punct particular de vedere politica contine în mod esential trei grupe de actori:
1.conducatorii politici
2.înaltii funtionari de la nivel central
3.managerii operationali
Coordonatorii politicii încearca sa exercite un control politic asupra birocratiei, agentiile centrale încearca sa exerseze un control politic asupra departamentelor de pe teren/ din teritoriu, iar acestea din urma încearca sa aprofundeze autonomia lor în materie de management operational si de management al resurselor umane fata de nivelul central.
Pentru a descarca referate trebuie sa fii membru eCursuri.ro
Intra in contul tau sau inregistreaza-te GRATUIT (dreapta sus)
0 comentarii
Adauga comentariu
Pentru a adauga comentarii trebuie sa fii membru eCursuri.ro
Intra in contul tau sau inregistreaza-te GRATUIT (dreapta sus)
