Pentru a descarca referate trebuie sa fii membru eCursuri.ro
Intra in contul tau sau inregistreaza-te GRATUIT (dreapta sus)
Rolul conducator al educatiei in dezvoltarea personalitatii
Protagonistul comunicarii nu este cuvântul, ci persoana în integralitatea sa de trup, minte, inima si suflet. Oricare din aceste dimensiuni constitutive în care a fost decompusa pentru comoditate, unitatea persoanei vorbeste într-un limbaj propriu, foloseste un mod expresiv propriu, care înainte de a fi decodat de partener, e descifrat în eu-l sau interior. În concluzie, trebuie sa fim limpezi în si cu noi însine pentru a putea comunica în mod profitabil cu celalalt.
Trupul, fie masculin, fie feminin, vorbeste limba lui, are gramatica lui. Antonio Raspanti observa despre bucurie: când persoana este bucuroasa, trupul se transforma: ochii, expresia lor, mimica se schimba;creste fluxul de sânge catre creier si sunt activati neuronii specifici. Nu este întâmplator ca pentru a vorbi de bucurie de cele mai multe ori se utilizeaza aforisme legate de corp: amuri de râs, a exploda de bucurie, a respira fericirea pri toti porii, a rade cu lacrimi, a râde din inima…Corpul este vehicolul bucuriei si casa acesteia.
Dar acelasi lucru se poate spune despre alte sentimente: tristete, frica, plictiseala, mânie, dezgust, gelozie, indiferenta, invidie, antipatie…Va fi deci oportun sa stim sa recunoastem vocea propriului trup în diferite sirutuatii: strângerea în stomac, un jiung în inima, un tremur al picioarelor, un nod în gât…O data recunoscut mesajul interior al fiecarui trup, ramâne sa fie comunicat, fara al cântarii „ mi-ai dat o durere de cap” , nu este o comunicare, ci o judecata. Dar în mod real, nu exista elemente obiective care sa permita un asemenea diagnostic: cine stie ce alti factori puteau provoca aceasta durere de cap? Mult mai corect ar fi dupa regurile comunicarii sa spunem: „ma doare capul”. Oricine este responsabil de ceea ce face si cum decide sa o faca. A-i învinovatii pe altii sau destinuri pentru propria reactie emotiva este cel mult o interpretare , nu totdeauna de sustinut si nu extensibila la orice situatie.
Corpul este dotat cu niste canale receptoare care leaga exteriorul de interior:simturile.Prin acestea , senzatiile (care sunt doar actiunile simturilor) ajung la eu-l interior.Odata ajunse la interior sunt triate (oare trierea este operata de spirit sau de eu-l interior?) în diverse directii sau trimise la diverse destinatii:catre minte fiindca gândeste, elaboreza concepte; catre inima fiindca palpita, simte se emotoneaza, se pasioneza; catre suflet fiindca vibreaza, doreste, hotaraste, se lasa patruns de mister. Deci spiritul interior reflecta în oglinda mintii gândurile, în oglinda inimii sentimentele si emotiile, iar în cea a sufletului dorintele arzatoare legate de sensul vietii.
A dialoga înseamna înainte de orice, a distinge gândirea de emotie, ideea de vibratie emotiva, dorinte religioasa de sentiment. Desi ne servim de cap pentru a întelege inima si sufletul, nu înseamna ca inima si sufletul trebuie subevaluate, nici ca trebuie presupus de la sine ca mecanismul lor de functionare este „rational”. Este suficient sa ne gândim la cât exista înca pentru a fi descoperit în aceste medii misterioase si fascinante ale vietii interioare. Acestea sunt de ajuns pentru a sugera o atitudine de respect si umilinta în abordarea lumii rationale, emotive sau religioase a partenerului. Respect si umilinta plecând de la sine însusi.
Mintea este locul elaborarii gândirilor, interpretarilor, subpozitiilor, intuitiilor, ratonamentelor (inteligenta), ca si al alegerilor umane, al deciziilor, al optiunilor (vointa). A dialoga stiind acest lucru înseamna a recunoaste marea varietate a modurilor de a gândi, a ritmurilor inteligentei, a rationalitatii. A recunoaste înseamna a primi aceasta diversitate ca pe o bogatie.
Inima este locul de elaborare a sentimentelor, a emotiilor. Inima (sau dupa cum spune psihologia „pântecul”, iar dupa vechea stiinta biblica „viscerele”) este capabila de tot: de ai fi frica de un telefon, sau de a-l dori (desi sunetul este acelasi), de a fi iritat pentru un lucru de nimic sau de a se bucura de acesta, de a simti tristete pentru o viata ce se termina sau seninatate pentru a o sti ajunsa la un final linistit. A recunoaste imprevizibilitatea acestor sentimente si intensitatea lor mutuala este premiza indispensabila entru comunicarea reciproca.
Sufletul este locul secret al elaborarii sensului vietii. Vârful acestei elaborari este acceptarea misterului vietii ca având sens, desi nu i se înteleg rational toate fatetele.Tocmai în acest spatiu multe dialoguri se prabusesc, întrucât protagonista a dialogului este persoana în integralitatea sa de trup, minte, inima si suflet. Dar, în afara acestei „structuri de baza” exista factori de diversitate ce intra în joc, în dialog: sexualitatea, educatia familiala mai mult sau mai putin asimilata sau refuzata, mediul social si caracterul personal înteles ca alegere libera a relatiei lor. Este usor de a recunoaste diversitatea evidenta a tuturor acestor factori, dar este usor de a constata, în realitatea vietii, cum acestia se pot transforma. Atât în subiect de confruntare cât si în motive de „întâlnire”.
A se naste barbat sau femeie si a se simti astfel nu este acelasi lucru. A se naste într-o familie sau alta nu este acelasi lucru: se accepta acum „deranjamentele de personalitate” sau influxurile negative ocazionate de abordari educative discutabile. A se naste si a se dezvolta într-un mediu cultural sau în altul, nu este de neglijat pentru libertatea de a-si conduce propria viata cu o alegere libera a vointei. Este vorba despre caracter. Atâtia cercetatori s-au înfruntat pe acesta tema si au ajuns la o concluzie : chiar daca si caracterul ramâne structurar acelasi, sunt totusi posibile modificari „functionale” plecând de la recunoasterea caracteristicii structurale de baza. Se vorbeste despre caracter coleric, nervos, sanguin, sentimental, amorf, pasional, flegmatic, apatic, dar trbuie spus ca nu îm orice situatie prevaleza caracteristica dominanta. De aici necesitatea unei autoobservatii finalizata de o gestionare corecta a personalitatii fiecaruia.
Esta deci foarte important de a recunoaste aceasta diversitate pentru o comunicare profitabila si pentru a neutraliza sarcina distructiva a anumitor litigii. Nu trebuie sa ne temem de conflicte în general, ci de conflicte stupide, adica bazate pe presupunerea inconstienta ca diferenta partenerului, în loc sa fie o bogatie de care sa ne bucuram, este un atentat la demnitatea personala.
Pentru a descarca referate trebuie sa fii membru eCursuri.ro
Intra in contul tau sau inregistreaza-te GRATUIT (dreapta sus)
0 comentarii
Adauga comentariu
Pentru a adauga comentarii trebuie sa fii membru eCursuri.ro
Intra in contul tau sau inregistreaza-te GRATUIT (dreapta sus)
