Pentru a descarca referate trebuie sa fii membru eCursuri.ro
Intra in contul tau sau inregistreaza-te GRATUIT (dreapta sus)
Simfoniile
Simfonia este una dintre cele mai importante forme ale muzicii vechi din lumea occidentala. În aceasta forma au fost compuse unele dintre cele mai reusite lucrari muzicale si simfonia a continuat sa evolueze pâna în ziua de astazi.
Termenul de „simfonie” deriva din limba greaca: syn („împreuna”) si phone „symphonia”. În esenta, simfonia este o lucrare de mare amploare extrem de elaborata pentru orchestra, în care toate partile constitutive sunt redate în mod intrinsec. Simfonia a evoluat din diferite surse si a ajuns o forma muzicala de sine – statatoare abia în prima jumatate a secolului al XVIII-lea când a îmbracat idealul clasic vienez în lucrarile unor compozitori ca Haydn, Mozart si Beethoven. Primele începuturi pot fi descoperite însa si în Italia secolului al XVII-lea si în piesele muzicale cu o singura parte utilizate ca uverturi în cazul operelor, oratoriilor sau cantatelor.
Începuturile simfoniei
La sfârsitul perioadei baroce (aproximativ între 1600 si 1750), o buna parte din muzica instrumentala era compusa sub forma unor suite cu mai multe parti distincte. Sonata pentru biserica era caracteristica pentru aceasta forma, cu aranjamentul obisnuit în patru parti, lent-repede-lent-repede.
Compozitorul Alessandro Scarlatti (1659-1725) a fost cel care a renuntat pentru prima data la prima parte si a compus lucrari instrumentale în trei timpi – repede-lent-repede. Combinatia dintre acest plan formal si evolutia pe care a avut-o uvertura italiana, sub forma unei prime parti, a creat modelul logicii structurale care poate fi regasit în simfoniile clasice. Perioada clasica a durat aproximativ între 1750 si 1820.
Primele decenii ale secolului al XVIII-lea au constituit prima perioada de înflorire a stilului clasic. Numeroasele inovatii au inclus dominatia acordata temei principale, în contrast cu numeroasele parti simultane caracteristice barocului. Odata cu evolutia stilului clasic, partile care erau mai scazute ca intensitate au pierdut in importanta, fiind în schimb utilizate pentru a crea armoniile pe care se sprijinea tema principala.
Aceasta a dus la dominatia sonatelor, ca forma fiind prima parte a simfoniei clasice. Forma de sonata are doua parti, prima continând o sectiune (expunere, în care sunt prezentate principalele doua sau mai multe teme principale), si a doua parte, continând doua sectiuni(dezvoltarea si recapitularea). Aceasta forma creeaza, în cuvintele marelui muzicolog al secolului XX, Charles Rosen „o disonanta de proportii ce trebuie solutionate”.
Haydn si Mozart
Joseph Haydn (1732-1809) si-a petrecut 40 de ani din viata compunând 107 simfonii. Acestea cuprindeau o gama larga de tipuri, printre care simfoniile concertante, în care un anumit instrument are rol proeminent. Printre inovatiile sale s-a numarat modularea în chei îndepartate si folosirea unor tehnici inovatoare în cadrul expunerii si recapitularii. Rolul lui Haydn în evolutia simfoniei a fost extrem de important si lucrarile lui ample au impus standardul pentru ceea ce avea sa devina modelul clasic vienez. Artistul i-a influentat în mare masura pe Mozart si pe Beethoven.
În 1761 Haydn a devenit maestru de concerte la curtea contelui Ester Hazy unde a compus mai multe lucrari pentru folosinta imediata, ceea ce i-a oferit oportunitatea de a-ti testa ideile aproape în acelasi timp cum îi veneau. Haydn este binecunoscut pentru utilizarea frazelor muzicale de lungimi inegale, cum ar fi cele de 11 si 7 masuri, în locul celor de 4 sau 8, mult mai uzuale. Efectul lor era schimbarea brusca de cadenta si preiau o senzatie de crestere, simultan formala dar si organica. Cu toate ca a introdus si variatiuni ocazionale, cum ar fi utilizarea unei teme lente în partea de introducere, simfoniile lui Haydn au confirmat forma vieneza, în patru timpi, standard ca fiind urmatoarea: prima parte era o sonata alerta, cea de-a doua o parte mai lenta, a treia era un menuet în masura de 3/8(dezvoltat dintr-un dans de curte), si cea de-a patra, cu final alert, triumfator, utilizând uneori temele din partea anterioara a lucrarii. Printre cele mai reusite lucrari ale lui Haydn sunt: Simfonia Pariziana si Simfonia Londoneza (Op. 82-87 si 93-104).
Daca Haydn si-a dezvoltat limbajul simfonic mai ales prin rafinarea propriilor tehnici, Wolfgang Amadeus Mozart (1756-1791)a preluat elemente stilistice din modelul italian si vienez prezentate de Haydn si Dittersdorf. O trasatura caracteristica a stilului lui Mozart este modul în care acesta utiliza liniile melodice italiene. Mozart a calatorit mult în copilarie si si-a petrecut o buna parte din viata în Italia, unde a asimilat numeroase tehnici componistice, cum ar fi unirea primei si celei de-a doua parti, forma celor trei masuri si elemente coloristice, cum ar fi tremoloul sau trilul.
Scoala de la Mannheim
Mozart a calatorit si la Mannheim, unde evolutia structurala a muzicii era, din multe puncte de vedere mai evidenta decât la Viena. Mannheimul era o mare curte electorala din sud-vestul Germaniei care s-a bucurat de un patronat muzical generos, destinat mai ales compozitiilor pentru orchestra rezidentiala. Maestrul de concerte din acea perioada, Johann Stamitz(1717-1757), a fondat o orchestra din virtuosi exceptionali pe care i-a pregatit la nivel neîntâlnit în Europa. Acesta i-a permis lui Stamitz, dar si altor compozitori din Mannheim, cum ar fi Christian Cannabich si Ernst Eichner, sa introduca numeroase inovatii, ca accentuarea contrastului dintre sectiuni si noi solutii aduse formei ultimei parti, cum ar fi utilizarea ritonellos-urilor (teme recurente). Multi dintre acesti compozitori au calatorit la Paris si au fost influentati de evolutii franceze, cum ar fi utilizarea formelor în trei parti, care a devenit evidenta mai ales la cea de-a doua generatie de compozitori din Mannheim.
Mozart a inclus în lucrarile cele mai reusite dintre aceste inovatii, in special crescendourile orchestrale ample si întoarcerea la tema de deschidere, la mijlocul si la sfârsitul unei parti. A continuat cu adaugarea altor elemente extrem de inovative, cum ar fi introducerea brusca a unei teme linistite înainte de sectiunea de sfârsit, ceea ce marea în mod spectaculos efectul finalului. Imaginatia sa debordanta si maiestria deosebita a artistului sunt ilustrate mai ales în simfoniile 39-49.
Beethoven
Aparitia lui Ludwig van Beethoven (1770-1827) a fost rodnica pentru istoria simfoniilor si, în general, pentru întreaga muzica. În calitate de discipol al lui Haydn, primele doua simfonii ale lui Beethoven au reflectat traditia vieneza. Cea de-a treia simfonie, Eroica, a fost un punct de cotitura în evolutia acestei forme muzicale. Aceasta a fost prima lucrare a compozitorului în care si-a exprimat pentru prima data propriile idealuri, si nu a realizat pur si simplu o forma abstracta prestabilita. Lucrarea reflecta diverse aspecte ale personalitatii compozitorului si este influentata de mai multi factori, printre care surditatea artistului si revolutiile din Europa acelor vremuri. Cu toate aceste, Eroica este, mai ales, o încercare îndrazneata de solutionare a problemei – considerata pâna atunci insurmontabila – dezvoltarii perfectiunii atinse de Haydn si Mozart. Beethoven a extins lungimea partilor si proportiile dramatice mult peste modelul clasic mai ales în Simfonia a III-a si în majoritatea urmatoarelor.
Simfonia a IX-a a lui Beethoven este sinteza a doua concepte asupra carora artistul a lucrat decenii întregi înainte de ale finaliza, respectiv amplasarea Odei bucuriei a lui Schiller ca expresia idealului dragostei universale, si o simfonie ampla, fundamentala pe realizarile deja geniale ale compozitorului. Primele trei parti ale simfoniei a IX-a sunt o expansiune a modelului clasic, dar cea de-a patra nu se asemana cu nimic din ceea ce fusese creat înainte. Aceasta începe prin reluarea celor trei parti precedente, dar de care se îndeparteaza si introduce patru solisti vocali si un cor. Pe lânga forta absoluta si inovatiile continue greu de imaginat, aspectul uman al muzicii lui Beethoven a facut ca aceasta lucrare sa reprezinte una din principalele inspiratii pentru perioada romantica, perioada în care idealurile subiective ale artistului erau duse pâna la limita.
Pentru a descarca referate trebuie sa fii membru eCursuri.ro
Intra in contul tau sau inregistreaza-te GRATUIT (dreapta sus)
0 comentarii
Adauga comentariu
Pentru a adauga comentarii trebuie sa fii membru eCursuri.ro
Intra in contul tau sau inregistreaza-te GRATUIT (dreapta sus)
