Pentru a descarca referate trebuie sa fii membru eCursuri.ro
Intra in contul tau sau inregistreaza-te GRATUIT (dreapta sus)
Sindromul general de adaptare prezinta o evolutie stadiala, dependenta de modificarile neuro-vegetative si endocrine (mai cu seama a sistemului simpato-adrenal si axului diencefalo-hipofizo-corticosuprarenal), distingandu-se trei stadii: reactia de alarma; stadiul de rezistenta; stadiul de epuizare (22).
Se pare ca cele mai multe manifestari ale SGA, daca nu toate, prezinta cele trei stadii:
1. Reactia de alarma – incepe odata cu actiunea agentului stresant care joaca rol de trigger asupra epifizei si a sistemului nervos simpatic. In acest stadiu, dupa o perioada scurta de dezechilibru, sunt mobilizate imediat resursele de aparare-adaptare. Intr-o prima etapa in acest stadiu pot fi identificate fenomene de soc: hipotensiune, hipotermie, hemoconcentratie, edem, hipocloremie, cresterea permeabialitatii capilare, depresiunea sistemului nervos, urmate intr-o etapa imediat urmatoare de fenomene de contrasoc: hipertrofie si hipersecretie corticosuprarenaliana insotite de descarcarea masiva de ACTH, eozinopenie, hipercloremie etc. in aceasta faza modificarile si dezechilibrele aparute nu depasesc limitele homeostazice. Cele mai importante modificari adaptative intereseaza atat sistemul nervos vegetativ simpatic cat si sistemul adrenergic.
2.- Stadiul de rezistenta – incepe odata cu actiunea hormonilor corticosuprarenalieni (cortizol), norepinefrinei si epinefrinei. Se caracterizeaza printr-o crestere a rezistentei organismului fata de agentul stresant care a determinat S.G.A. si o limitare a posibilitatilor de raspuns nespecific la agresiuni din partea altor agenti stresanti.
Se intensifica participarea factorilor neuro-endocrini catabolizanti dar si a celor anabolizanti prin descarcarea importanta de hormoni glucocorticoizi, mineralocorticoizi si androgeni.
Modificarile induse de agentul stresant tind sa depaseasca limitele homeostatice si in functie de promptitudinea si eficienta mecanismelor adaptative se poate reveni la starea homeostazica sau se trece in stadiul urmator.
3.- Stadiul de epuizare – nu este un stadiu obligatoriu. Acest stadiu caracterizeaza perioada de sfarsit a bolii, cand atat reactiile implicate in rezistenta nespecifica cat si cele implicate in rezistenta specifica, scad ducand la falimentul capacitatii reactive si in final la moarte.
Sindromul general de adaptare are meritul de a descrie un mod de reactivitate nespecifica a organismului fata de unii agenti cauzali cu intentia de a mentine sau restabili homeostazia morfo-functionala a organismului.
Desi in cadrul sindromului general de adaptare Selye situeaza in plan central modificarile axului hipotalamo-hipofizo-corticosuprarenalian, in care CRH (corticotropin releasing hormone) si cortizolul sunt considerati adevarati hormoni de stres, acesta nu trebuie suprapus stresului datorita faptului ca organismul nu reactioneaza intotdeauna prin paternul S.G.A. in fata oricarui tip de agent stresant.
Selye defineste stresul ca un dezechilibru biochimic sau fizic a lichidului celular sau tisular datorat modificarilor ambientale exterioare sau din interiorul organismului, modificari ce necesita un raspuns capabil sa actioneze impotriva acestui dezechilibru.
S-a demonstrat ca stresul este un insotitor inevitabil al vietii. Lipsa solicitarilor determina in timp o deteriorare progresiva a functiilor psihice si fizice. Se deduce ca stresul nu caracterizeaza intotdeauna ceva daunator si din aceasta cauza s-au definit notiunile de "eustres" si "distres".
Eustresul defineste reactiile ce asigura rezistenta si mentinerea homeostaziei. In categoria eustresului sunt incluse fenomenele placute: rasul, satisfactia, succesul, etc. care Eustresul implica uneori modificari neuro-umorale mai importante decat stresul fizic sau psihic. se produce cresterea secretiei de endorfine (neurohormon modelator al placerii).
Distresul defineste reactiile disproportionate care dezorganizeaza capacitatea de adaptare, induce un potential nociv pentru organism si provoaca boala. Un astfel de stres este considerat cauza a imbolnavirii si imbatranirii.
Pe baza definitiei de mai sus Selye identifica trei componente distincte ale stresului fiziologic:
1.agentii stresanti exo sau endogeni care initiaza dezechilibrul;
2.modificarile chimice sau fizice produse de agentii stresanti;
3.reactia de raspuns a organismului la aceste modificari.
Alti cercetatori au aratat ca raspunsul la stresul fiziologic apare de asemenea in stresul psihic ori emotional.
Mai tarziu, in 1971, alti cercetatori, printr-o serie de experimente demonstreaza ca aparitia S.G.A. este dependenta de factori psihologici care insotesc agentii stresanti. Ei demonstreaza ca o serie de factori incluzand grade diferite de disconfort, necazuri, suparari pot fi implicati in aparitia raspunsului fiziologic la stres (54). Cercetarile facute in ultimi 25 de ani au aratat o sensibilitate remarcabila a epifizei si corticosuprarenalelor la factori emotionali, psihologici si sociali. In urma acestor noi date o serie de fiziologi au inceput sa nu mai accepte ipoteza raspunsului nespecific elaborat de Selye, in special datorita faptului ca este incompatibila cu principiile fiziologice ale homeostaziei.
Homeostazia a fost definita de catre Cannon ca suma proceselor prin care organismul isi mentine o compozitie relativ constanta. Aceasta teorie a evoluat in timp ajungandu-se astazi la ipoteza ca homeostazia reprezinta suma proceselor prin care organismul isi mentine echilibrul dinamic.
Pentru a descarca referate trebuie sa fii membru eCursuri.ro
Intra in contul tau sau inregistreaza-te GRATUIT (dreapta sus)
0 comentarii
Adauga comentariu
Pentru a adauga comentarii trebuie sa fii membru eCursuri.ro
Intra in contul tau sau inregistreaza-te GRATUIT (dreapta sus)
