A fost odata ca niciodata o familie de iepuri, care traia in mijlocul unei paduri intunecoase. Familia era compusa din tatal Iepuroi, mama Iepuroaica si cei sase iepurasi mici.
Iepurasii s-au nascut la inceputul primaverii, si pana n-au implinit trei saptamani, n-au plecat de langa mama lor. Chiar si dupa ce s-au nascut, cat timp erau foarte mici, nu ieseau aproape deloc din cuib. Dar crescand, au inceput sa iasa afara, sa se joace, cum se joaca toti copiii. Toti iepurasii erau foarte jucausi, iar cel mai mic dintre ei era cel mai destept.
Intr-o zi, tatal Iepuroi i-a chemat pe toti si le-a spus:
- Dragii mei iepurasi, trebuie sa va spun ca viata nu e chiar atat de simpla precum credeti voi. De exemplu, noi, animalele mai slabe, trebuie sa luptam pentru supravietuire. In padurea asta ne pasc tot felul de pericole: in primul rand sunt vulpile cele sirete care vor sa ne prinda, apoi mai este batranul lup, care s-ar bucura sa prinda asa o prada gustoasa. Sigur ca nu in ultimul rand, padurea e uneori cutreierata de vanatori, iar acestia sunt cei mai periculosi. Singura noastra arma este fuga, trebuie sa fim atenti sa nu ne prinda nici unul dintre dusmanii nostri. Voi, ca si copii, nu trebuie pentru nimic in lume sa plecati de langa cuibul nostru si de langa mama voastra. Cat sunteti atat de mici, doar noi va putem apara.
- Da, - au spus iepuraşii in cor -Asa o sa facem!
Dar, copii fiind, uneori se indepartau prea mult de cuib, iar mama lor era foarte ingrijorata pentru ei.
Intr-o zi, inevitabilul s-a produs: iepurasii jucandu-se, s-au indepartat de culcusul lor, iar cand s-a lasat seara, si-au dat seama ca nu mai stiu drumul catre casa. Noaptea se lasa amenintatoare peste padurea cea intunecoasa, desenand umbre amenintatoare de tufisuri.
Iepurasii s-au speriat si au inceput sa scanceasca. Dar cel mic le-a spus celorlalţi:
- Nu trebuie sa ne speriem, haideti mai bine sa cautam un adapost pentru noaptea aceasta, iar maine dimineata, pe lumina, vom reusi sa gasim drumul spre casa. Mai ales ca mama si tata ne vor cauta.
Zis si facut: micutii iepurasi si-au cautat un tufis mai des in care au ingramadit paie, crengute, frunze uscate si au facut un culcus pentru noapte. S-au inghesuit unul in altul, sa se incalzeasca, caci incepuse sa se faca frig.
Noaptea a trecut greu. Iepurasii, care din fire sunt sperieciosi, se trezeau cand auzeau vreun zgomot suspect. Dar era doar vantul care misca crengile copacilor.
Cand s-a facut dimineata, iepurasii au inceput sa caute drumul catre casa. Mergand ei prin padure au auzit la un moment dat o miscare pe carare. Iepurasii au inceput sa strige:
- Tata! Tata! - dar cel mic le-a facut semn sa taca si sa se ascunda. El stia ca padurea este uneori periculoasa.
Intr-adevar, pe poteca venea un lup. Lupul era foarte batran, dar cu toate acestea din doua miscari i-a ajuns din urma pe iepurasi.
- Haha, uite cu ce pranz gustos m-am ales pe ziua de azi! - a zis lupul, lingandu-se pe bot.
- Usurel, domnule Lup, nu va grabiti, va rog! - zise iepurasul cel mic, fara pic de emotie in glas - Ne-am ascuns in tufis pentru ca acum un minut au trecut pe aceasta carare un grup de vanatori care va cautau chiar pe dumneavoastra. Eu zic sa renuntati la pranzul cel gustos si sa fugiti sa va ascundeti.
- Multumesc tinere, iti raman dator! - zise lupul zbughind-o la fuga printre copaci.
Cu mare placere! - murmura micul iepuras.
Si asa iepurasii scapara de lupul cel rau.
Intr-un tarziu, osteniti, au ajuns acasa, unde au fost intampinati de parintii lor, care ii cautasera ingrijorati toata noaptea.
Bucuria revederii a fost mare, iar iepurasii au promis ca nu se vor mai indeparta de casa.
