Aparut ca reactie impotriva realismului si a extensiei acestuia, naturalismul, expresionismul a pornit initial de la ideologiile unui grup de pictori germani impotriva academismului si conventiilor estetice rigide. Acest curent literar ia nastere in Germania, intr-un moment de extrema tensiune sociala a anilor 1911-1925, inainte si in timpul primului razboi mondial.
Denumirea miscarii artistice studiate porneste de la caracterizarea unor tablouri ca fiind "expresionisme" de un pictorul francez Julien Auguste Herve. Termenul i-a mai fost atribuit lui Louis Vauxelles, cronicarul de arta plastica de la celebrul ziar Le Figaro, care a definit picturile lui Matisse drept "expresioniste".
Arta plastica expresionista pastreaza temele traditionale pe care le expune intr-o formula noua, prin excesul de culoare, cromatica stridenta, contrastanta, linii frante si curbe. Aceasta estetica se rasfrange si asupra literaturii, care cultiva cu precadere trairii corvarsitoare, deci stridente, aspiratia eului spre absolut.
Eul liric se reintoarce la origini, spre paradigma mitica, spre timpurile primordiale, cand fiinta se contopea cu cosmicului, formand un intreg. Astfel, apare negarea orasului, poetul cautand refugii in mituri, credinte, ritualuri stravechi. Crezul artistic reprezinta o intoarcere in timp, in zonele arhetipale ale culturii si ale omenirii, in general.
Trairile sufletesti, sentimentul inutilitatii, subiectivitatea apar constant in poezia expresionista. Salvarea vine prin reintoarcerea eului la originar, la timpurile mitice, primordiale.
Filosofia lui Nietzsche influenteaza tehnica expresionista prin frenezia dionisiaca a sentimentelor, potentarea ideii de destin implacabil, de dezlantuire, de eliberare a eului.
Lucian Blaga, poate cel mai valoros expresionist roman, surprinde esenta acestui curent literar: "De cate ori un lucru e astfel redat incat puterea, tensiunea sa interioara, il intrece, il transcendeaza, tradand relatiuni cu cosmicul, cu absolutul, cu ilimitatul, avem de-a face cu un produs artistic expresionist." (L. Blaga, Filosofia stilului).
Elemente definitorii ale expresionismului:- permanenta nevoie de absolut, aspiratia spre ideal
- anularea vechilor dogme ale realismului care nu fac nimic altceva decat sa surprinda realitatile factice, logice ale vietii, in favoarea cautarii unei realitati spirituale
- cautarea originalului, a increatului, a ineditului
- reintoarcerea la primordial, la origini, la universul mitic
- tragismul existential surprins si depasit odata ce fiinta reuseste sa atinga absolutul, prin spiritualizarea trairilor, acestea devenind cosmice, metafizice
- teme si motive predilecte: tristetea si nelinistea metafizica, disperarea, absenta, neantul, moartea, dezagregarea eului, natura halucinanta
- categorii estetice cultivate: fantasticul, macabrul, grotescul, miticul, magicul
- imagini poetice sunt vii, stranii, contrastante asemenea picturilor expresioniste
- limbajul este uneori violent, socant
In literatura universala, reprezentantii expresionismului sunt: Gottfried Bienn, Georg Heym, Georg Kaiser (Germania), Georg Trakl, Franz Werfel, Franz Kafka, Theodor Daubler (Austria), August Strindberg (Suedia).
Literatura romana: Expresionismul blagianCum era de asteptat, influentele scriitorilor germani expresionisti au fost adaptate realitatilor autohtone, in special in Transilvania, unde vechea apartenenta la imperiul austro-ungar a facilitat infiltrarea acestui curent literar.
In literatura romana, pot fi remarcate semne expresioniste in operele semnate de Lucian Blaga, Al. Philippide, T. Arghezi, Adrian Maniu, Vasile Voiculescu. In manifestatiile artistice ale acestor scriitori sunt cultivate elemente specifice expresionismului precum grotescul, miticul, cosmicul, originarul.
Totodata, are loc o hipertrofiere a eului, recrearea lumii prin cuvant, aspiratia spre absolut, spre ideal, angoasa existentiala.
Lucian Blaga nu este un sclav al expresionismului, in operele sale literare si filosofice facandu-se simtite influente ale mai multor curente literare. Totusi, primele doua volume de poezii, "Poemele luminii" si "Pasii profetului", stau clar sub semnul expresionismului.
Incepand insa cu volumul "La cumpana apelor", influenta expresionista incepe sa paleasca pe masura ce se dezvolta sentimentul echilibrului, al impacarii eului poetic cu lumea.
Revenind la crezurile expresioniste, in poezia lui Blaga asistam la o contopire cu universul, la o transcendenta metafizica a eului liric catre cosmic. Lucian Blaga anuleaza realitatile imediate ale realismului si naturalismului, mutand lirica intr-o alta realitate, cea a misterului cosmic, care trebuie ocrotit.
In arta poetica "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii", care deschide volumul "Poemele luminii", se remarca inca din titlul prezenta subliniata a poetului. Tot din titlul uriasa corola alcatuita din mistere (taine) anunta realitatea misterului cosmic, care trebuie protejata, dupa cum mentionam mai sus.
Eul si universul plin de taine este legat de verbul "nu strivesc", care subliniaza atitudinea meditativa si protectoare a poetului. Metafora corolei de floare releva perfectiunea universului. Asadar, titlul este incarcat de accente expresioniste.
Lumina "altora" este un simbol al cunoasterii rationale, superficiale, ce cauta explicatii logice, in timp ce propria lumina "sporeste a lumii taina" prin imaginatie, existand astfel un raport de opozitie:
"(...) Lumina altora
sugruma vraja nepatrunsului ascuns
in adancimi de intuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taina -
si-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micsoreaza, ci tremuratoare
mareste si mai tare taina noptii,
asa inbogatesc si eu intunecata zare
cu largi fiori de sfant mister
si tot ce-i neinteles
se schimba-n neintelesuri si mai mari
sub ochii mei- (...)"
Asadar, expresioniste sunt, in creatia lui L. Blaga, sentimentul metafizic, imaginea contemplativa a lumii si a cosmosului, caracterul vizionar, cultivarea mitului primitivitatii, al arhaicului si originalului. |
