Simbolismul ia nastere in a doua parte a secolului XIX, in Franta, ca reactie impotriva insensibilitatii promovate de parnasianism si obiectivitatii exagerate a naturalismului. Termenul de simbolism a fost pentru prima data utilizat de poetul Jean Moreas, care in 1886, a publicat un celebru articol-manifest, "Le symbolisme", dand astfel un nume curentului literar.
Astfel, in urma dezgolirii de sentiment a poeziei de catre scriitorii parnasieni, adeptii simbolismului restituie operelor literare emotia, sensibilitate, trairea, insa nu direct, asemenea romanticilor. Poetii simbolisti recurg la aluzie, la analogie, la sugestie, adunate intr-un limbaj poetic deosebit. Starile sufletesti sunt vaporoase, vagi, fiind descoperite treptat, sugerate, si nu descrise.
Desi Moreas a dat startul acestei miscari literare, parintele literar este considerat Charles Baudelaire, care a concentrat in poemul sau "Corespondente" trasaturile principale ale simbolismului: dezvaluirea corespondentelor intre universul exterior si lumea sentimentelor, a analogiilor intre elemente, a sinesteziilor.
Sinestezia este un procedeu artistic specific poeziei simboliste care consta in alaturarea mai multor senzatii de natura diferita: olfactive, vizuale, auditive intr-un epitet metaforic sau o metafora ("sunet violet", "Primavara ... o pictura parfumata cu vibrari de violet").
Obiectul principal al scriitorilor simbolisti il reprezinta sugerarea obiectului, caci acestia nu povestesc, nu relateaza, nu nareaza, nici nu il descriu. Sentimentele, emotiile nu sunt numite, ci sunt sugerate. In privinta acestui crez artistic, Stephan Mallarme, reprezentant de seama al simbolismului francez, spunea: "a numi un obiect este a suprima trei sferturi din desfatarea poemului, care e facut din fericirea de a ghici putin cate putin, a-l sugera, iata visul!".
Caracteristici esentiale care incadreaza o poezie in directia literare simbolista:
poezia simbolista pune accent pe starile sufletesti vagi, indefinite, neclare
sunt valorificate conceptele de reverie, de visare si de nostalgie
in creatiile semnate de simbolisti se remarca cultivarea culorilor, a pietrelor pretioase cu ajutorul caror se realizeaza corespondenta, transferul de sens
reprezentative simbolismului sunt sugestia si simbolul, doua instrumente literare cultivate cu precadere de catre poetii simbolisti. Acestia cred ca magia unei poezii dezvaluite treptat, inefabile, sugerate, si nu descrise si povestite precum aleg scriitorii naturalisti si parnasieni (acestia din urma anihiland in totalitate emotia, sentimentul, in favoarea perfectionarii formei)
temele si motivele simboliste sunt: iubirea, golul, singuratatea, tristetea, nevroza, sentimentul mortii, plictisul, orasul, viata targurilor provinciale, ploaia
se observa predilectia pentru mediul citadin, cu cafenele, ospicii, cazarmi, taverne, periferii, parcuri dezolante
culoarea si instrumentele, utilizate pentru a exprima emotii, stari sufletesti: violet, alb, negru,galben/ vioara, flaut, pianul, fluier
oamenii sunt nebuni, vagabonzi, morti sau femei pierdute si decazute
natura este dezolanta, anosta si invita la nevroza, la tristete si angoasa
poezia simbolista se remarca prin muzicalitatea versurilor, adeptii acestei directii literare repetand anumite cuvinte, a unor vocale sau a refrenului pentru a-i conferi sonoritate
Muzicalitatea, spre deosebire de sonoritate care se manifesta la nivelul auditiv, se manifesta la interior, in adancul cuvintelor, simbolurilor
prozodia cunoaste introducerea versului alb, cultivat de simbolisti
In literatura universala, reprezentanti de seama ai simbolismului sunt: Jean Moreas, Charles Baudelaire, Rene Ghil, Stephane Mallarme.
Simbolismul in literatura romana
Deschizatorul de drumuri in ceea ce priveste influenta simbolista in poezia autohtona este Alexandru Macedonski, prin activitatea sa din cadrul cenaclului si revistei "Literatorul". Macedonski enunta similitudini intre muzica si poezie in articolul "Despre logica poeziei", publicat inca din 1880. Desi este un teoretician al acestui curent literar, multi critici nu l-au considerat un scriitor simbolist.
Alti reprezentanti sunt Stefan Petica, Ion Minulescu si mai ales George Bacovia, poate cel mai reprezentativ poet simbolist. Bacovia face parte din a treia etapa a liricii simboliste romane si, spre deosebire de majoritatea poetilor simbolisti, care cultiva transparentele cromatice, simbolul reprezentativ operelor bacoviene este plumbul. Aceste metalul sugereaza angoasa, sentimentele tensionate, sufocante, si nu inefabilul, cum ne-au obisnuit ceilalti scriitori.
Astfel, scriitorul atinge o noua cota a simbolismului, cultivand voluptatea mortii si a dezagregarii, claustrarea. Anotimpurile regasite in poeziile sale sunt toamna si iarna, simboluri ale mortii, ale trecerii in nefiinta, ale dezintegrarii. Atunci cand primavara isi croieste drum catre lirica bacoviana, nu este decat o modalitate de a-si exprima nevroza, iritarea. Asadar, avem de-a face cu un simbolist decadent, depresiv, nevrotic.
Sa luam ca exemplu poezia "Plumb", poate cea mai concentrata expresie a universului bacovian. Lirica ia forma unui monolog tragic in care eul liric este cuprins de o stare de disperare, in care speranta refuza sa isi faca loc.
Cele doua catrene care alcatuiesc poezia corespund celor doua planuri existentiale. Prima este realitatea exterioara care este redata prin alaturarea unor termeni sumbri. Cimitirul si cavoul evoca un univers sufocant, rece precum moartea.
"Dormeau adanc sicriile de plumb,
Si flori de plumb si funerar vestmant
Stam singur in cavou? si era vant?
Si scartaiau coroanele de plumb."
Realitatea interioara dezvaluie trairi disperate, depresive. Amorul este intors, trecut in nefiinta, iar aripile de plumb (observam obsesia "plumbului") sugereaza o cadere surda, grea si inevitabila in mrejele mortii, o alunecare in neant
"Dormea intors amorul meu de plumb
Pe flori de plumb, si-am inceput sa-l strig
Stam singur langa mort? si era frig?
Si-i atarnau aripile de plumb."
Astfel, cele doua planuri se contopesc si creeaza o simbolistica psihotica, deprimanta, dezolanta si sfasietoare.
Repetarea a cuvantului "plumb" dezvaluie o stare de impietrire, de tensiune coplesitoare, in ciuda faptului ca aveam de-a face cu doar doua catrene. Totodata, aparitia obsesiva a acestui termen face trimitere la bocetele populare.
Miscat de lirica poeziilor bacoveniene din volumul "Plumb", insusi Alexandru Macedonski publica in revista "Flacara" epigrama:
"Lui G. Bacovia:
Poete scump, pe frunte porti mandre foi de laur
Caci singur, pana astazi, din plumb facut-ai aur."
